În ziua de 4 noiembrie 1922, arheologul Howard Carter descoperea mormântul lui Tutankamon. De-a lungul următorilor 20 de ani, peste 20 de persoane (inclusiv Carter, răpus de cancer) având legătură cu evenimentul au murit în condiţii considerate stranii şi care au generat legenda “blestemului faraonic”. Tutankamonul dintre noi, pentru noi, adică Ion Iliescu nu a mai aşteptat dezgroparea ritualică a morţilor din noiembrie 2014 şi s-a ridicat cu mânie proletară contra adversarilor PSD.
Reanimat de victoria cârlanilor prin voturile mârlanilor, Ion Faraon şi-a dezlănţuit energiile negative asupra celor de au stat pe cealaltă parte a baricadei, ca după Resurecţia din ’89: toţi sunt lichele, oameni lipsiţi de substanţă, inconsecvenţi, inconsistenţi, lipsiţi de creier politic, demagogi simpli şi vulgari. Concluzia moaştelor umblătoare şi gânditoare ale lui Iliescu a fost inevitabilă: Ponta are deschis drumul spre Cotroceni, iar succesul îl obligă să candideze. Bineînţeles că asta va face Viorelul Victorios, ca să nu intre şi el în categoria inconsistenţilor invocaţi.
E lesne de bănuit că moaştele mult mai proaspete şi aflate, provizoriu, în conservare ale dregătorului Năstase au simţit şi ele un aer nou printre lespezile sarcofagului; un vânt renăscut al speranţei, bătând dinspre poporul de afară gândind piramidal. Faraonul cel rău şi Cleopatra lui vor fi aruncaţi din Templu şi supuşi dispreţului salahorilor mioritici; cei care lucrează de 2.000 de ani la o piramidă după modelul lui Manole: tot ce se înalţă ziua se fură noaptea, să aibă Nilul românesc condiţii pentru inundaţii binefăcătoare. Cum semnele faraonismului se văd deja la cel obligat să candideze, sunt auspicii pentru rămânerea în sarcofag a apetitului şi aşa anemic pentru democraţie şi eleganţă în viaţa publică.
Pentru adepţii Bibliotecii din Alexandria, soluţia pare a fi una singură: fuga din Egiptul dâmboviţean, în locaţii îndepărtate şi unde nu ajung efluviile otrăvite ale antenelor ce formează şi formatează mentalităţile noastre. Sunt mai mult de şapte plăgi tarându-ne destinul istoric şi care prezervă faraonismul local mai bine decât soluţiile preoţilor lui Tutankamon. Îi rugăm din timp pe arheologii lui noiembrie 2034 să nu ridice din nou lespedea de pe Ion Iliescu. Mai bine să se apuce de făcut diguri pe care să le păzească cu glonţ pe ţeavă, cum l-au păzit în decembrie ’89 unii pe FaraoNelu degeaba, neştiind că el e, în lumea lui, nemuritor şi rece.
