Manele, hipsteri și verde-iarbă

de Cătălin Marin , 31 mai 2016
Manele, hipsteri și verde-iarbă

Discutam ieri despre niște așa zise petreceri cu manele. Ieri, am auzit termenul de protomanele. Pentru oamenii "necreativi", adică ăia care chiar fac ceva. Aceste lucruri sunt foarte neimportante și mă văd nevoit să recunosc: nici eu nu dau doi bani găuriți. Câteodată însă, ne place tuturor să facem mișto de cineva, de politic, de social, un vecin, un cercetător britanic.

E un club prin centrul Bucureștiului unde din când în când se mai petrece câte un concert simpatic, pentru care își merită totuși funcționarea, în rest, mă duc pe acolo ca la Zoo, adică foarte rar ca să văd creaturi din afara habitatului meu. Nu, nu este un club de manele, dar se pun pentru că în mintea unora: e cool. Marți seara se dă băutură la jumătate,  desigur e plin ochi, dar nu cu studenți de vârsta studenției, ci oameni de vârsta mea sau mai mult. Un prieten care era foarte curios de clubul ăsta, m-a rugat să merg cu el într-o seară. Am râs, am mers, am băut trei jack-uri. Al treilea ne-a stat în gât pe ritm indian, până să punem paharele jos am ieșit pe ritm de Hanul Drumețului.

Tot aud de vreo doi ani despre trendul ăsta hipstăresc, de la acel soi de oameni care s-au uitat la prea multe filme cu sparți (na. fumători zdraveni de marijuana), care rulează cuie din reflex și delirează încă treji despre "deschiderea minții" și se iau în serios. Pe semne că acești prin-excelență-creativi au rămas fără idei și trag la baro talentul lui Salam. Cam așa arată portretul robot succint al multi-cultului hipster maneloid. Cum să-l iei în serios?

Să fie clar, muzica în sine e inofensivă. Uneori citesc versuri de manele în loc de bancuri sau scot versuri pe post de jingle-uri personale. Dacă cineva mă întreabă cât câștig din scris, îi spun: "Cum fac banii e secret/poate-i fac pe internet" sau că "trag cu cardu' miliardu'". Sunt fascinat de un jigle al lui Florin Salam pe care l-am auzit acum 5-6 ani la o tăiere de moț, unde o bunică în leopard a comandat "CD-u' ăla cu Salam" și care a rulat repetat vreo 3 ore: "Dacă ești femeie, și ești frumoasă, și te lauzi pe bune: dreptatea învinge". Memorabil! Neam de neamu' meu nu m-aș fi gândit la aceste condiții strict și suficient necesare ale dreptății. (Degeaba ești femeie frumoasă. Dacă nu te lauzi pe bune, dreptatea înfrânge).

Azi dimineață în timp ce îmi făceam cafeaua mi-a venit în minte că următorii 20 de ani cad pe mâinile noastre, ale celor născuți în '80. Noi suntem prezenta generație de antreprenori experimentați, manageri, profesioniști, politicieni, cizmari, artiști și toate cele. Acum lumea încape în mâinile noastre, iar noi ce facem? Chef de chef?

Adresându-mă și altor categorii de cititori, în special părinți pe care i-am mai întâlnit pe la ședințe, mai mult de al dracului ce sunt, de cât de drag, anunț: în București se fumează iarbă ca la Amsterdam. Mi s-a întâmplat să simt izul ăla de frunze arse, mergând pe stradă prin Romană sau Lipscani. Fiindcă mănânc și carne, nu sunt un constipat ca fanaticii raw-vegani, ăia care îți smulg friptura din față, am investigat de-a lungul timpului fenomenul și am ajuns să înțeleg de ce se consumă atât de multă iarbă pe la noi, pe lângă alte stupefiante. Am înțeles. N-am să explic aici și acum.

Dar fiindcă tot am intrat pe stilul drăcos, anunț: dragi părinți speriați-vă, drogurile sunt peste tot. MDMA, Extasy, Acid, LSD, iar de iarbă poate face oricine rost în mai puțin de 45 de minute (cam atât îi ia în medie unui biciclist cu rucsac să livreze cam oriunde în București). De ce vreau să-i sperii pe părinți? Nu vreau sau nu pe toți cel puțin, doar pe ăia mai fraieri și pentru că aici nu se poate da de fapt vina pe politicieni, dacă fi-tu se sparge, nu-i vina lu' Cioloș, e a ta.

Iarba și maneaua se leagă prin personajul hipster-ului, cam asta e ideea la care am vrut să ajung, fiindcă mi se pare că ambele ating același argument al unei "deschideri" prost înțelese ce marchează o nevoie disperată de acceptare (aparent socială, fundamental de sine, deci de-asta am lovit razant mai sus în părinți).

Nu pot să nu fac mișto însă, oricât aș încerca să fac pe înțeleptul și înțelegătorul, mi se strâmbă o sprânceană și mă umflă râsul când văd tovarăși zicând: "frate, e vorba despre a-i integra și pe ăștia din Ferentari și Rahova, de-asta facem petreceri cu manele și oricum, un chef cu lăutari e distracție". Nu "fratemeleu", nu așa îi integrezi și care e faza cu distracția?

Uite exemplu, acum foarte foarte mulți ani, pe când eram tânăr și pletos și se zâmbăreau fetele pe motiv că semănam cu Jim Morisson, am fost oprit pe stradă de un oacheș voinic:

- Salut prietene! Auzi mă? Da-tu ce muzică asculți i-a zi?
Mă suspecta de rocker, n-am fost niciodată.
- Eu ascult Jazz, frate.
Oacheșul își corectează poziția, se miră și întreabă:
- Aa, păi îți place ție aia cu bubub.. bububu..
- Mie aia îmi place.
- Bine bă, am înțeles, da' uite, nu zic de alea cu banii și dușmanii că alea nici mie nu prea îmi plac, da o manea d-aia de suflet, una d-aia de suflet, n-are cum să nu-ți placă...

Tipul ținea amândouă mâinile peste propriul corason în timp ce zicea asta și mai că ți se rupea sufletul să n-asculți un Adi Minune de dragul lui. Am mai discutat puțin despre gusturi muzicale și rezonanța la corason, mi-a recomandat ceva, i-am recomandat Django Reinhardt și mi-am văzut de drum. Observațiile le faceți singuri.

Fenomenele pe care le discut aici sunt efecte, nu cauze fundamentale. Simt nevoia de a sublinia acest lucru fiindcă am senzația că prea ușor facem confuzia între afecțiune și simptom. Maneaua și iarba sunt ca febra și tusea, nu sunt probleme în sine, ci numai semne ale unor procese mai profunde, despre care nici măcar nu se poate spune că sunt corecte s-au greșite. Am să le ironizez mai departe pe amândouă cu malițiozitatea unui golan de școală de cartier. De ce? "De-al dracu' și de răsfățat! Na! Mai zi ceva!"

Comentarii

+