Mielul dacic aleargă lupul masonic

de Nestor , 23 iunie 2015

 

- Domnule Ezechiel Roxolan, sunteți una dintre personalitățile care au patronat Festivalul Cetăților Dacice de la Cricău. Am dori să aflăm unele amănunte organizatorice inaccesibile nouă, dacilor liberi de informație. Cum s-a ales locația respectivă?

- Cu multă plăcere. După cum lumea getodacă actuală cunoaște, legenda spune că la Cricău, sub o stâncă, este îngropat capul lui Decebal. Pot să confirm personal autenticitatea informației transmise prin veacuri în stilul pur dacic, adică oral. Specialiștii noștri au constatat, folosind detectoare de ultimă generație, că sub stânca respectivă există o cantitate importantă de aur dentar și care nu poate fi decât cea din craniul lui Decebal. Viteazul Rege Dac avea întreaga coroană dentară din aur de 24 k, conform ritualului specific practicat de Marii Preoți atunci când își înscăunau Alesul.

- Adică le înlocuiau toți dinții cu unii din aur? Înseamnă că dacii au fost, printre altele, și primii stomatologi de anvergură ai acestei planete!

- Exact, și nu înțeleg nuanța ușor sceptic-interogatoare din cuvintele dvs! Preoții strămoșilor au practicat o stomatologie extrem de avansată pentru acele timpuri. În plus, aurul era pe toate drumurile în Dacia, deci accesibil tuturor ca preț. Veneau aici, ca și azi, pacienți din toată lumea pentru a-și efectua lucrări stomatologice ieftine.

- În regulă, informația dvs este aur curat. Explicați-ne probele la care au fost supuși concurenții. Nouă ne-au plăcut toate, dar am vrea să le înțelegem sensurile inițiale și inițiatice.

- Nu cred că-i mare lucru de spus. Să le luăm pe rând. Trasul cu arcul la țintă este o probă clasică nu doar pentru un festival dacic. Altceva nu se cunoaște în lume: instrumentul războinic (și nu doar) numit arc a fost, evident, inventat pe aceste pământuri. Dacii erau arcași de elită, reușind performanțe care astăzi le-ar ridiculiza pe cele din, de exemplu, American Sniper. Un arcaș dac, chiar și abia ieșit din cârciumă, putea nimeri o țintă de mai multe ori la rând decât o face Ronaldinho cu balonul; între noi fie spus, sunt convins că demonstrația acestuia nu-i decât un montaj video, destul de reușit. Sau, dacă-i originală, atunci este o palidă copie a execuțiilor atacantului dac Chipceus.

- Chiar n-am auzit până acum, dacii jucau fotbal?! Câte goluri a înscris Chipceus pentru Naționala Daciei?

- Sigur că practicau o formă (prima din istorie) a fotbalului, transformată mai târziu în populara oină datorită obiceiului strămoșesc de a pune mâna. Exista un concurs balcanic între selecționatele diferitelor triburi, câștigat de daci în mod constant. Din păcate, datorită exersării loviturilor în bară la antrenamente, Chipceus a ajuns celebru prin șuturile numai în bare din timpul partidelor. Așa s-a ajuns la dimensiunea de azi a porților, ele tot fiind mărite pentru ca vârful Chipceus să dea și el măcar o bară interioară. Nu există referințe istorice că s-ar fi realizat o astfel de performanță.

- Datul în bară este o constantă existențială pe plaiurile mioritice, cunoaștem. Mai departe?

- Mai departe a fost aruncatul cu sulița, mai puțin practicat de dacii dedicați azvârlitului în sulițe. A fost o inabilitate militară plătită scump pe timpul războaielor cu romanii, net superiori în lupta cu lancea. Trebuie să recunoaștem și minusurile înaintașilor, nimeni nefiind perfect în afara lui Zamolxes. Așadar, aruncătorii noștri de la Cricău nu au excelat nici ei în precizia execuțiilor, publicul resimțind asta pe alocuri. Din fericire, fără evenimente cu deznodământ dramatic, doar unele superficiale.

- Aruncările, în general, sunt și azi partea slabă a atletismului românesc, nu-i cazul să facem o analiză detaliată. Dar am asistat și la proba de skanderberg sau cum i-o mai zice oficial. Din ce știm noi, n-a fost niciodată o practică dacică.

- Iar sunteți într-o profundă eroare! În codexul Dacicus Primordialus, ținut azi în secret la Budapesta, se menționează clar, cu ilustrații, întâietatea dacică în lupta cu brațul oțelit. Concurentul dac Oncyllus spulbera la vremea lui tot ce-i ieșea în cale, rupând brațele adversarilor ca pe vreascuri. Așa erau întrecerile sportive pe atunci, dure și nemiloase. Dar să vorbim despre proba cu cel mai mult succes în rândurile participanților și publicului - alergatul cu mielul în spate.

- Suntem de acord, spectacolul respectiv s-a dovedit unul încântător. Obișnuiau străbunii daci așa ceva?

- Era sportul cu adevărat național în Dacia Mare. Mai mult, examenul de maturitate al bărbaților nu se dădea cu probe la femei, ci la oi. Un dac care nu reușea o alergare echivalentă maratonului cu oaia în spate nu ajungea să fie considerat cetățean respectabil, cu drepturi depline în societate. Păcat că, de-a lungul timpului, proba respectivă a suferit transformări regretabile.

- Aveți și amănunte?

- Desigur, s-a ajuns la alergatul cu oaia altuia în spinare, sau chiar la fuga cu două oi ale vecinului în cârcă. Fenomenul este asociat azi, în aglomerările urbane, sprintului cu unul sau mai mulți maidanezi în spate. Asta pentru că maidanezul a înlocuit deseori mielul în galantarele dacilor cu ocazia sărbătorilor străine de neam aduse prin creștinare iudaică.

- Una peste alta, Cricăul a fost un succes și vă mulțumim, dle Roxolan, pentru tot ce faceți ca istoria adevărată a așa-zișilor români să le fie cunoscută în profunzimea ei. Mult succes în revelarea neostenită a adevărului despre daci vă dorim!

- Vă mulțumesc și vă așteptăm pe siteul nostru, unde veți descoperi mereu noi și noi primordialități dacice nerecunoscute datorită ocultei masonice mondiale. Dar lupta noastră va continua până la victoria finală. Zamolxes să ne dea sănătate, că-i proba de bază pentru toate!

Loading...

Comentarii

+