La început, am crezut că e o întâmplare: un politician, fiu de poet şi cu faţă de puşti pesedist obraznic, pe modelul Şefului, zicea că nici vorbă de chestia aia numită “holocaust” prin România. Tras de urechi şi trimis pe linie de partid să se documenteze pe la Muzeul Holocaustului, a admis că s-ar putea să nu fi numărat el bine. A doua oară, un tip despre care lumea spune că ar fi Ministrul Culturii, deşi aspectul îl recomandă pentru orice altceva, a observat că, după prevederile din Mein Kampf-ul lecturilor sale particulare, bolnavii de SIDA români sug prea mult din sângele şi bugetul poporului, existând posibilitatea ca pe banii respectivi Otello să îi ofere Desdemonei soluţia finală de câte ori o vrea ea. Treacă şi asta, mi-am zis, la ce boi de Iago liberal are individul. Dar când citesc că la TVR3, pe lângă noua vedetă, oaia-mascotă Pufulica, s-a prezentat publicului (a)vid de cultură şi un măiastru colind ungurean, în interpretare live şi în care “jidovanii” sunt definiţi ca folositori doar sub formă de fum ieşind pe horn, m-am hotărât că asta e, totuşi, prea de oaie.
“Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. / Numai la corlan, la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară în drum.” Aşa grăit-a ghiersul popular, de ziceai că invitaţi speciali sunt Căpitanul Zieliński-Brauner şi toată şleahta arhanghelilor transformaţi după ’89 în sfinţi anticomunişti, gen Papacioc, Pârvu, Lungeanu şi restul de Plămădeli cu bărbi creştine lipite.
Eu propun ca tustrei magii pomeniţi, şi alţii care or mai fi ca ei pe eşichierul politic, să-şi pună talentele la grămadă şi să ne dea o nouă Mioriţă, că de aia cu ciobănelul resemnat şi nepăsător ne-am cam săturat de multişor. Ne trebuie şi nouă un personaj dârz, hotărât şi aprig în lupta cu capitaliştii porniţi la furat sau taxat până şi fumul nostru anemic de pe coşuri. Uite, dau eu tonul, să aibă magnificii un punct de sprijin: Unu-i jidovan, / Unu-american / Şi unu-i boulean. / Iar cel jidovan / Şi-ăl american, / Mări, complotară, / Din zi până-n sară / Pe cel boulean / Nu să mi-l omoare, / Ci să mi-l jupoaie / Ca şi pe o oaie / De pieile toate / Cu dobânzi spurcate!
Ăsta să fie subiectul, iar finalul unul de happy-end românesc: ciobănaşii ieşind din starea de bouleni şi fugărind finanţele internaţionale cu Baltagul nemuritor al tezelor noastre la literatura naţională. Să rescriem odată istoria aşa cum a fost ea, adică despre noi cei buni, harnici şi muncitori, dar fără de noroc în transhumanţă din cauza iudeo-americanilor care vor să ne ia aurul din minereuri şi gazele dintre şisturi!
Citește și:
