Monica Anisie introduce primul tren de mare viteză 100% românesc. Cu el vor trece toți elevii prin școală

de Laurenţiu Muşoiu , 15 ianuarie 2020

Se știe că elevii din România au stabilit un record mondial, demonstrând că sunt capabili să învețe fără transport către unitățile de învățământ, manuale sau chiar școli.

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, s-a gândit astfel să crească aceste condiții aprige ce determină performanțele elevilor.

Șefa Învățământului este convinsă că elevii nu au nevoie nici de un program de mers la școală. De aceea a venit cu idei inovative în proiectul de Ordin privind structura anului școlar 2020 – 2021.

Astfel, conform noii structuri, vacanța elevilor intră în anul școlar și anul școlar intră în vacanță.

Specialiștii aduși de Partidul Național Liberal (PNL) în Ministerul Educației, pentru a o consilia pe Monica Anisie, au realizat că și în școala românească se poate aplica un principiu ce a dat roade de-a lungul timpului: pauzele lungi și dese, cheia marilor succese (succesuri, dacă este să cităm un mare clasic în viață, un alt exemplu al performanței reformelor din Educație, din ultimii treizeci de ani).

Același proiect însă, nu le permite elevilor nici o pauză suficientă unei recuperări necesare pentru a reintra în procesul de învățare.

Este o performanță unică, cel puțin în Europa, pe care ministerul român al Educației este foarte aproape să o obțină, grație proiectului Monicăi Anisie.

Din nou, statul român poate stabili un record care să uimească întreaga lume. Printr-un singur calendar, elevii din România ar putea avea și școală lungă și fragmentată și, pe același model, și vacanțele.

Ministerul Educației ar putea astfel să creeze un singur an școlar neîntrerupt, de la grupa mică de la grădiniță, până la pragul examenului de Bacalaureat.

Iar ultima stație a acestui tren școlar de mare viteză să fie, evident, pe repede înainte, o carieră de culegător de căpșuni în Spania.

Totuși, chiar și pentru aceasta, linia de mare viteză, gândită de ministrul Monica Anisie, ar trebui să aibă ritmul puțin limitat, măcar în haltele din clasa pregătitoare și clasa întâi, astfel încât viitoarele produse de succes ale școlii românești să poată măcar să numere căpșuni.

Loading...

Comentarii

+