HomeSocialOameni şi câini

Oameni şi câini

 
Un clip făcând parte dintr-o campanie a Poliţiei Rutiere ne arată câini maidanezi traversând strada numai prin locurile marcate, în timp ce majoritatea bipezilor o iau în cruciş, ca pe arăturile patriei. Aflăm că peste 4.600 de exemplare ale speciei superioare au fost amendate în numai trei zile, din cauza lipsei de comportament canin. Şi ni se spune că „dacă ei pot, toată lumea poate. Traversaţi prin locurile marcate”. Adică ce cred copoii ăştia, după 23 de ani de plătit taxe şi impozite câinilor politicieni, am ajuns să trecem zebrele labă-n labă cu patrupezii? Rezolvaţi, domnilor, problema haitelor, a celor de câini vreau să spun, nu ni le prezentaţi drept model de comportament civic! Asta o ştiam deja, avem şi noi televizoare şi Libertatea de a alege. Dacă ei pot, noi nu vrem, deci suntem persoane cu personalitate. Daltonismul naţional în faţa semafoarelor e o tradiţie mai puternică decât capra şi pluguşorul, care au devenit de mult un fel de busking cu parfum de rromanţă. Dacă unii ar spune că e comportament tipic rasei ciobăneşti, uite că nu e chiar aşa, sunt destui comunitari canini altoiţi cu neam ciobănesc. Mai curând e parte din rezistenţa tacită împotriva oricărei sistematizări urbane a felului nostru de a fi. Nu acceptăm să fim dresaţi cu legi şi reguli, aşa ceva e numai pentru roboţii saxoni şi femeile lor urâte, cu semaforul blocat de la natură pe roşu. Noi suntem deştepţi, frumoşi şi inventivi şi am înţeles democraţia în vreo 18-20 de milioane de feluri, doar Dragnea ştie cifra exactă. N-o să aveţi voi niciodată atâtea semafoare la câte tehnici personale avem noi în a trece strada. Marş pe zebră, potăilor!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare