Triste sărbători de iarnă am mai avut! Masă plină, îmbelșugată, program la TV de tot râsul, știri vesele despre bețivi triști, dar mare tristețe-n parohie și-n suflet. Ca niciodată, părintele nu mi-a bătut la ușă, mie sau oricărui alt vecin de pe scară. Ne-am simțit abandonați, lipsiți de o credință strămoșească (udatul pereților) și ignorați. Părinte, unde ești?
N-am avut timp să-i sesizăm pe cei de la Patriarhie, dar, dacă ne unim forțele toți locatarii, cu siguranță-l vom face pe preot să vină și să ne scoată necuratul din lavabilă pân’ la Bobotează. Oare ce se întâmplă cu cea mai de încredere instituție din România? A devenit vanghelianismul mai votat în Sectorul 5 și decât Biserica? Îmi lipsesc momentele când un copil al bisericii de pe stradă lipea anunțuri pe ușile de la intrarea în bloc, anunțând că, între Crăciun și Revelion, părintele X vine cu „sfințitul”. Îl așteptau babele precum au așteptat-o tinerii pe Lady Gaga în 2012. Plângeau să se căiască, voiau să-i intre în grații, să fie-n primul rând, să-nceapă numărătoarea de la etajul lor. Și se rugau. Îi pupau și mâna, nimic nu mai conta. Pentru restul, venirea preotului era echivalentă cu un nou concert Vaya Con Dios. „Iar frate, nu se mai satură?”, dar îi deschideai ușa, îl priveai cum îți „botează” pereții, îi pupai mâna, îi dădeai ceva după posibilități (5-10 lei, un bon de masă, un voucher la un salon de masaj) și apoi îl bârfeai că-ți intră în casă încălțat. Da, dar este mizerie sfântă.
De când n-a mai venit popa, nici viața-n cartier n-a mai fost la fel. Anul ăsta nu mi-a mirosit în casă a porc tăiat în fața blocului. Copiii veniți la colindat au fost mai puțin insistenți, probabil, siguri pe ei că au mai mulți bani decât cei pe care-i colindă. Martorii lui Iehova și-au dat seama că nu mai au pe cine să convertească, majoritatea trecând la Suleymanism.
De când popa n-a venit, totul este diferit…
