HomeSocialPe români nici apa nu-i mai mulțumește

Pe români nici apa nu-i mai mulțumește

Localnicii din comuna Grădiștea, județul Călărași, sunt nemulțumiți de apa de la robinet. Că-i neagră și pe deasupra mai conține și viermi. Îmi e și milă de politicienii actuali, că nu mai știu săracii ce să le dea la robinet compatrioților. Lapte nu se poate, că săraca vacă românească nu mai dă o canistră pe zi ca pe vremea primului împușcat, iar de miere nu mai putem vorbi, că albinele noastre au plecat după ’90 să culeagă polen prin Germania, Spania, Italia. Mierea pe care o mai pot pune aleșii pe conducte e chinezească sau turcească, iar noi nu facem d-astea.

Ce altceva să pui pe țeavă românilor? Apă simplă, chioară, fără bule au toate țările și noi întotdeauna am vrut să fim moțu’, diferiți, speciali. Și nu ne permitem nici Evian, că rezervele naționale de apă minerală scumpă sunt puține și n-ar mai avea preoții în ce să boteze copiii bogătașilor.

Atunci ne-ntoarcem la apa care curge în Grădiștea. De ce oamenii din Călărași văd situația atât de maro când ea e chiar negricioasă? Să iasă guvernanții pe cablu, acolo unde au băgat mai mult material decât pe țeavă, și să explice că există țări unde nu curge nimic la robinet, noi să ne mulțumim cu ce avem. Și grădiștenii să vadă partea plină a paharului, că-i plin din moment ce curge ceva: ei îşi servesc cafeaua direct de la robinet. Da, s-aștepte puțin până s-așază zațul, dar nu că-i bine? Ori să spună că-i benzină și să bage-n rezervor. Nu că acum ai altă perspectivă despre ce-ți curge la robinet? Și cu viermii, care-i problema? Pe criza asta și cu scumpirile astea te plângi că-ți vine carne pe apometru? Chiar așa nu ne mai putem mulțumi cu nimic? Las’ că următorul guvern are măsura care-o să ne pună cu botul pe labe: bagă lipitori în apă, că astea cică te sug de nu mai poți de fericire.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare