HomeSocialPeste tot suntem acasă

Peste tot suntem acasă

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional arestul la domiciliu, urmând ca respectiva măsură judiciară să fie suspendată. Vestea a fost primită cu urale în Parlament și este considerată încă o mare victorie a democrației după mărirea pensiilor parlamentarilor. La inițiativa Președintelui Senatului, dl Călin Popescu-Tăriceanu, Comisiile Juridice reunite vor identifica cele mai judicioase prevederi legislative pentru înlocuirea arestului în propria casă – o procedură nazistă tipică, specifică justiției agreate de dictatorul Băsescu.

Draftul făcut la repezeală, la cafeaua matinală, de dl Tăriceanu propune următoarele variante: arestul la Monte Carlo, arestul pe o insulă grecească (în cazul când Grecia rămâne în UE), arestul în Madagascar (propus, prin interpuși, de Radu Mazăre), arestul la Paris (propunere parvenită dlui Tăriceanu printr-un bilețel roz al Elenei Udrea), arestul la domiciliul amantei (inițiativă Ghe. Nichita), arestul în orice țară cu care România nu are tratat de extrădare. O alternativă cu adevărat revoluționară, în spiritul Noului Stat de Drept aflat în atenția Comisiei de Evaluare a Democrației, menționează arestul ambulatoriu (aka arest în libertate), ce va degreva contribuabilul onest de sarcina întreținerii cu fonduri bugetare a cercetaților penal. Și mai revoluționar, măsura va fi aplicată retroactiv, cei deja condamnați urmând să beneficieze de o perioadă în re-arestare conform noii legislații.

Proiectul de lege definitivat va fi redactat în regim de maximă urgență, pentru a fi supus votului din Parlament. Dl Tăriceanu afirmă că are mari emoții în privința aprobării din partea colegilor parlamentari, dar este convins că majoritatea va fi de partea dreptății și a bunului-simț, acordând bila albă sau votând pe model Cătălin Voicu, cu ambele mâini.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare