HomeSocialPingeaua şi Academia

Pingeaua şi Academia

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nici eu nu v-aș fi relatat acum; găseam ceva mai bun de făcut, bunăoară să surprind momentul istoric când Gâdea va vorbi despre încălzirea globală fără să pronunțe “Băsescu”. Dar asta e o poveste prea fantezistă, ce vreau eu să flecăresc este cât se poate de real.

Au fost deci, cândva, niște vremuri ciudate în România. O să credeți că mint ca un porc, dar eu tot o să vă zic: pe străzi, trotuare și spații verzi nu erau gunoaie, florile râdeau la soare ca macaralele din muzica ușoară, maidanezii nu intraseră încă pe scara evoluției și ceatârna masculină lipsea total din discuții. V-am spus doar că erau timpuri stranii, degeaba m-ați dat deja în lupa voastră. Ei bine, pe atunci cuvântul “academician” le trezea oamenilor un soi de respect, cum să vă explic, de-a dreptul ciudat, că nu sunt eu motorizat ca Gugăl și să vă găsesc, pe gratis, o grămadă de adjective.

“Academician” era cineva despre care vorbeai cu basca în mână, fără să te scarpini la cuibar scuipând printre dinți, cum fac azi școlerii pentru a stârni admirația colegelor. Poate că pare ireal, dar profesorii impuneau respect și teamă, nu exista fondul clasei, iar fetele dormeau cu pozele tocilarilor de 10 sub pernă. În fine, ar fi prea multe de băsmuit, să ne întoarcem la academicieni. Eram mic atunci, însă vă pot garanta că un nume ca Moisil, de exemplu, bătea lejer popularitatea de azi a lui Mutu, deși trăgea doar aer pe nasul lui mare și nu dădea cu pumnul în chelneri. Nici nu se punea problema studierii și omologării copiatului, fenomen rarisim, de altfel, chiar printre loazele din școli.

La Putere se fudulea cârmaciul Pingelică din Scornicești, băiat bun și popular, de când se încontrase pe cont propriu cu frații ruși. Poate că Pingelică ar fi rămas simpatic până la capăt, dacă nu ar fi existat pe atunci democrația socialist-comunistă; cea care, odată ajuns Șef, te face să devii sigur că Țara e a ta și a urmașilor urmașilor tăi, în vecii vecilor. Amușinat și lins cu fervoare pe la intimități de cățelușii din curtea Partidului, în frunte cu bardul tunător Păunescu, Pingelică a fost declarat Voievod și, în consecință, cel dintâi în toate: Primul Oțelar al Țării, Primul Strungar, Primul Constructor, Primul Agricultor; în general, cam toate calificările fără încadrare în intelectualism, exceptând cele relaționate producției de încălțăminte, care ar fi amintit neprincipial de ucenicia ratată în ale pingelitului.

De trendul respectiv s-a prins la timp Cabinetul Doi, adică – pentru cei tineri – țoapa butucănoasă cu șapte clase, considerată mereu până și de către nostalgici motivul rătăcirilor pingelești. Cabinetul Doi nu voia defel să fie Prima Țesătoreasă, că nu-i plăcuse treaba asta nici când se hârjonea cu ilegalistul Pingelică printre baloți. Ca să n-o mai lungim, Tovarășa de luptă se făcu academician, iar polimerii pe care, cică, se pricepea ea să-i gătească în laborator au intrat în limbajul națiunii. Din acest moment, Academia a căzut și ea dramatic în aprecierea oamenilor simpli, pierzându-și statutul olimpian. Faima academicienei Leana a cutreierat pământul în lung și-n lat; popoarele frățești și pretine, cum ar fi nigerienii ori congolezii, s-au dumirit repede cum stătea treaba; așa că, în vizitele de lucru ale Geniilor din Carpați, îi primeau cu uniforme academice și diplome “Honoris Causa”, în schimbul unor transporturi tovărășești plătite cu hard discount sau deloc.

Ulterior examenului căzut de ambele Cabinete la Târgoviște, când colegii invocați de savantă s-au făcut că nu aud apelul Primei Chimiste, academicienii n-au mai fost ce fură ei odată, pe când nu se fura. În admirația nației silicoanele au luat locul polimerilor, iar mihaelele, tonciulesele, buruienile și cruduțele au dus interesul public pe noi culmi ale cunoașterii și științei. Perspectiva de a ajunge o sărăcie cu lauri pe cap îngrozește azi orice elev responsabil față de viitorul său, într-o lume în care Dodel și-a asigurat traiul îmbelșugat pe viață jucând fotbal trei meciuri, plus cantonamentele cu bombița sexy. Uite-așa se duse, ușor-ușor, prestigiul Academiei spre nivelul pingelei, de-au ajuns elitele bătrâne dinăuntru să râdă azi și curu’ Salamului de ele. Și să aștepte, mulți dintre ei, să hotărască doamna Cati dacă elevul Ponta a copiat sau nu. Noroc cu membrii Academiei Cațavencu, singurii care mai țin sus steagul, vorbind șapte limbi și rusește la tot atâtea beri pe cap de pantof. Vivat Academia, odihnească-se-n veci farmecul ei!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare