A dat ciutismul și bădismul în gazetari și nu-i mai poți astâmpăra când vine vorba de sportivi. Cel mai probabil, dezamăgiți de viețile lor cumpărate și sedentare, au început să jignească oamenii care-și sacrifică sănătatea pentru a purta pe umeri un drapel și a da subiecte vesele unei tagme de multe ori cenușii. După incalificabila jignire adusă Alinei Dumitru, argint la judo, a sosit rândul echipei de fete de la spadă, luate în colimator de unii care poate nici măcar n-au fost vreodată într-o sală de sport să vadă ce înseamnă sportul respectiv.
Publicațiile sportive titrau, după locul șase luat de fete la Londra, că „Fetele Power Praf” au dezamăgit o țară care-și punea speranțe în medaliile de aur. Nimic mai fals! Țara a dat și dă prea puțin interes unor medalii de aur la scrimă. Țara vrea fotbal, fotbal și iar țurcă cu balon. Și dacă greșesc e din pricină că respectivele publicații, alea cărora le „pasă prea mult” de sport, și-au adus aminte de scrimă, judo, înot, gimnaste ș.a.m.d. abia când și ei, în redacțiile lor pline de fum și între două telefoane la Palat, s-au simțit sufocați de olimpiada de la Londra. Și-au dat seama că, oricât o țin langa cu Becali, Steaua, Dinamo – Barcelona și alte asemenea, nu pot neglija un fenomen global.
Pe când luau aurul și purtau tricolorul pe umeri, jurnaliștii se călcau în picioare pe la palate și zâmbeau complici la înjurăturilor gibonilor din fotbal. N-avea importanță nici măcar faptul că echipele de fotbal nu făceau nimic notabil. Cu ce e mai demnă Steaua să apară la știri când nu rupe gura nici măcar unui târg de oi? Dinamo merită zeci de minute de prezentare pentru un meci amical în care și-a rugat adversarul să nu-i dea mai mult de 5 boabe? Rapid mai merită ceva după 0 la 4 în Europa? În schimb, rezervi un minut din prețiosul tău timp să-mi dezvălui că „echipa de scrimă a dezamăgit”. Să stea tot românul calm că Ana-Maria Brânză, Simona Gherman, Anca Măroiu și Loredana Iordăchioiu n-au dezamăgit pe nimeni. Cum nu le-au așteptat fanii la aeroport când veneau cocoșate de medalii, n-o să le bage-n seamă nici acum. Și ce mare brânză (fără intenție jocul de cuvinte), s-au lipsit și fetele de o primă oferită de statul român: un Logan ori câțiva euroi.
Din păcate, dezamăgirea ne-a furnizat-o gloata de jurnaliști, tocmai ăia ai presei sportive, care n-au habar cum se ține o spadă sau floretă-n mână.
P.S. Mi-am amintit un episod trist care definește modul în care ajung unii oameni să lucreze în presa sportivă. Aflat la un interviu pentru un post de televiziune cu profil sportiv, a trebuit să susțin un test scris, iar precum la bacalaureat, la punctul III aveam un text la prima vedere, cronica unui meci de fotbal. Cerința era următoarea: „Pe baza textului de mai sus, care sunt cele 5 întrebări pe care i le-ai adresa lui Gigi Becali?”. Răspunsul corect n-a fost „De ce mă-njurați, domnu’ Becali?”.
