HomeSocialD'ale cetateanuluiUn nou program pentru elevi, de la Guvern: Masa...

Un nou program pentru elevi, de la Guvern: Masa fără masă

Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, vrea să extindă, în mai multe unități de învățământ preuniversitar, programul “masa caldă” pentru elevi.

Mulți părinți cârcotași spun însă că școlile unde învață copiii lor nu au o sală amenajată pentru a servi masa.

Aceasta nu este însă o problemă pentru conducerea Ministerului Educației.

Cei care s-au perindat pe la conducerea Învățământului au demonstrat că elevii din România pot învăța și fără manuale, profesori sau chiar fără o școală.

Astfel, nu ar fi o provocare prea mare pentru micuți să servească “masa caldă”, în lipsa unei mese.

De fapt, elevii români sunt capabili să servească “masa caldă”, chiar și fără mâncare.

Guvernul chiar putea să ia în considerare acest aspect și să înlocuiască programul “masa caldă” cu programul “masa fără masă” destinat școlarilor și preșcolarilor.

Ar fi o soluție ideală, după reducerea bugetului pentru Educație.

În urma deja celebrei sale vizite triumfătoare la câteva unități de învățământ din județul Ialomița, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a descoperit că elevii ar putea servi masa caldă la un picnic, în drum spre toaleta din fundul curții.

Elevii ar putea savura astfel o masă în condiții bio, la iarbă verde.

Doar că, în cazul multor unități școlare, mai ales din mediul rural, iarba lipsește din curtea unității, fiind înlocuită de noroi.

Totuși, procesul didactic s-ar ridica la nivelul ultimelor cerințe, îmbinând predarea mai multor materii în acelaș timp, de exemplu Educație Fizică, prin exercițiul de a ajunge la toaletă și Cunoașterea Mediului, când copiii vor fi nevoiți să recunoască pericolele care le pot ieși în cale.

Procesul de învățare nu ar fi interupt nici în timpul mesei calde, elevii putând susține lecția de Științele Naturii, analizând, spre exemplu, bovinele și cabalinele care pasc ce a mai rămas din iarba din curtea școlii.

Este o nouă ocazie pentru școala românească de a uimi, din nou, întregul mapamond cu procesele didactice inovative.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare