Unde-i lege, nu-i morală

de Cătălin Marin , 09 martie 2016
Unde-i lege, nu-i morală

"Social-acceptabilitatea" e o trăznaie cu multe variante. Sunt lucruri acceptate social și lucruri tolerate social. Există și lucruri impuse social, cum ar fi munca. Nu te obligă nimeni să muncești e drept, dar nici de mâncare nu primești pe degeaba. Societatea are un soi de reglementări morale, cu utilitate diversă, care teoretic ar trebui să ajute, iar acestea sunt, tot teoretic, stabilite de majoritate.

Observam că e aproape incredibil ca un scriitor să nu fi încercat vreodată vreun fel de stupefiante. "Cum? N-ai fumat niciodată iarbă? Dar ești scriitor? Chiar n-ai încercat? Niciodată?". Țin să notez că din ce am observat, fumatul de iarbă nu mai e demult o treabă tabu sau inacceptabilă din punct de vedere social. Personal cred că e mai eficient să nu se legalizeze, dar n-aș milita împotriva legalizării. Sunt de părere că ar putea fi legalizate toate dacă s-ar vinde la farmacie și ar fi vândute pe baza cardului de sănătate, astfel cred că ar putea fi prevenite supradozele și abuzul.

Sigur că ai putea lua heroină pe cardurile prietenilor, dar cred că treburile ar putea fi cât de cât reglementate. Scenariul ăsta numai o speculație de dragul ideii, eu fiind împotriva consumului de stupefiante de orice fel și țin să o afirm. Cu toate astea pot înțelege nevoia de a fi stăpân pe propriul corp și propria existență, în măsura în care accepți riscurile excluderii sociale. Toți vrem și cu dânsa într-însa și cu sufletu'n Rai, dar nu merge.

Mă enervează însă atunci când se insistă asupra mea să "încerc". Treaba e simplă, eu nu insist să te lași, tu nu insista să încerc. Mă gândeam însă că nevoia de legalizare a ierbii, e o chestiune de principiu mai mult, ceva de genul căsătoriilor gay. Numai că aici e ca și cum într-o lume în care majoritatea sunt gay, căsătoria cu o persoană de același sex nu e încă legală, ceea ce mi se pare caraghios. În Amsterdam, majoritatea clienților de senzații high sunt turiștii, nu cetățenii, interesantă treabă aș zice, oare în societatea olandeză fumatul de iarbă e mai acceptabil social, fiind legal? Prostituția intră la categoria "tolerată", legalizarea ei, n-ar scoate-o de pe lista gri-închis. O persoană care se prostituează va fi mereu privită strâmb, chiar dacă, clientela de servicii amoroase e mai puțin rău văzută. Presupunând prin absurd că alături de hobby-uri în CV ar trebui să îți treci și detalii despre vicii, câți oameni ar fi sinceri? Intimitatea e un concept foarte important, dar de asemenea are și rolul de a ascunde lucruri pe care individul le consideră rușinoase, adică lucruri care i-ar afecta imaginea în societate.

Între rușine sau teama de marginalizare și exhibiționism e destul loc. N-am să umblu pe stradă cu tricou pe care să scrie "Nu legalizați iarba", chiar dacă mulți poartă textul opus. Nu e o luptă aici. Ideea mă duce cu gândul la campaniile agresive ale veganilor. Una e să susții o campanie de conștientizare și alta e să aduni oameni la un eveniment și să le dai să vizioneze abatoare de vite sau să răstorni farfuriile cu friptură prin restaurante. Cu cât o societate e compusă din mai mulți indivizi, cu atât va fi mai puțin omogenă. Moralitatea comunităților mari nu va fi niciodată standardizată ca la sat. Încrâncenarea de a menține niște limitări asupra unor lucruri care te afectează cel mult indirect, cum ar fi revolta zdravănă împotriva consumatorilor de carne (foarte în trend de la o vreme), ne scindează și are fix efect opus. Totuși mi se pare la fel de cinstit să respect refuzul unui om de a-mi da atenție, dacă el nu e de acord cu alegerile și stilul meu de viață.

Nu mă simt jignit dacă refuză să bea bere cu mine pe motiv că sunt fumător și pot chiar să accept că nu vrea să mă angajeze din acest motiv, dar dacă îmi dă peste țigară mă simt agresat. Conflictul dintre identitate și nevoia de apartenență nu poate fi eliminat complet, dar tare am senzația că dacă va veni ziua în care diferența dintre psihologia individului și psihologia grupurilor va dispărea, eu aș paria pe dominanța primeia. Cred că moralitatea se reduce la conceptul de adaptare, în sensul că moralitatea este un rezultat al procesului continuu de adaptare al indivizilor la grup(uri).

Cu cât părțile sunt mai rigide cu atât conflictele sunt mai mari și excesele mai de amploare. În practică sunt foarte pesimist din punctul ăsta de vedere, fiindcă văd etica și moralitatea servind mai mult pe most de material justficativ în manifestarea răului. Omul caută în ele inconștient portițe pentru a nu se simți vinovat și mai mereu reușește. Astfel cade în neasumare. Discutam cu o persoană într-o oarecare seară, îi povesteam despre unele trăznăi făcute de mine. Inițial m-a criticat, apoi a zis "De fapt nu, e în regulă, și eu am făcut d-astea". I-am replicat: "Îți dai seama că observația asta nu elimină gravitatea lucrurilor? Dacă amândoi facem aceleași tâmpenii, ele nu încetează să mai fie tâmpenii".

Pe scurt, legat de normele de aplicare ale moralității, cea mai relevantă sentință e o lege a lui Murphy care zice așa:"Un alcoolic e un om care bea mai mult decât doctorul său"

Comentarii

+