Unde sunt zăpezile de altădată, tovarăși?

de Academia Caţavencu , 08 ianuarie 2017
Unde sunt zăpezile de altădată, tovarăși?

Într-un jurnal TV din 1969, o voce de film alb-negru ne spune, cu entuziasmul specific timpurilor, că iarna din anul cu pricina nu luase pe nepregătite nici Partidul, nici poporul. Braţe vajnice, muncitorești, îndepărtau - cu sincer simţ de răspundere - zăpada și o încărcau în camioane. Habar n-avem de terminologia mașinăriilor folosite la curăţarea omătului, dar până și unor cârcotași ca noi le-ar fi greu să nu recunoască rapid că, pentru niște bieţi muritori neposesori de androizi și neconectaţi la vreun site de socializare, băieții începutului de deceniu 7 se descurcau suficient de bine cât să fi primit azi un număr consistent de likeuri.

Acum, să fim sinceri, au demonstrat-o până și cercetători de încredere precum cei britanici: avem tendinţa să idealizăm trecutul pentru simplul motiv c-au rămas insuficiente mărturii vii și dintre astea prea puţine se mai pot mândri cu o memorie fidelă. Altfel, cum să-ți explici că nostalgia unora pentru gustul parizerului comunist, învelit în Scânteia, ne va aduce în galantare la timpuri noi nu doar produse vechi, ci și după reţete vechi.

Ce naiba mai urmează? Mâine, poimâine ne pomenim că îi trăsnește vreunuia ideea să decreteze (re)formarea unor detașamente cetăţenești, care să dea cu lopeţile în zăpada din faţa blocurilor, în locul autorităţilor. Și asta-i o perspectivă îngrijorătoare pentru orice om nou și câștigător, cu preţul unei revoluţii, al dreptului de a-și odihni popoul corporatist în fotoliul din faţa televizorului și de a-și reclama toate comodităţile de la Statul puturos. Să ne înţelegem, n-o să lăsăm pe nimeni să ne inverseze nouă evoluţia în care, pe măsură ce palmele bătătorite se subţiază, obrazul se îngroașă!

Comentarii

  • Gigel

    09 ianuarie 2017 11:26

    Asta cu caratul zapezii cu camioanele este totusi o prostie. Poate era justificata, nu stiu. Practic un camion de 10-20 de tone transporta 1-2 tone de zapada afinata. Adica se transporta pe sine 10-20.

    raspunde comentariului
+