HomeSocialVictore, mai dă-le-o sută!

Victore, mai dă-le-o sută!

Fără să-i pese că adevăratul  lui părinte spiritual a sfârşit la zidul Târgoviştei, după ce dăduse 100 şi primise în schimb 7,62, Victor promite şi el românilor nişte mărunţiş, ca să nu le zică, de la obraz „tova’ăşi, staţi liniştiţi la locurili voastre”. Unde mai pui că tot ce le dă premierul nu-i nici măcar o sută curată, cum le promitea Ceaşcă, ci un mizilic de 3%, bani arhisuficienţi însă pentru ca toţi fazanii care au pus botul la promisiunile lui să-şi cumpere o funie şi un săpun la mâna a doua.

Dar românu-i răbdător şi Ponta tocmai pe asta mizează. Deşi în şcoală a fost lemn la matematică, întrucât copia cu plăcere doar la materiile umaniste, Victor Viorel a apelat la un calcul simplu, exersat până acum de Vanghelie, Mazăre şi alţi baroni din teritoriu: şi-a notat numărul tuturor votanţilor, apoi l-a defalcat în: numărul şoşonarilor care vin sigur la vot, numărul celor care s-ar putea să vină şi numărul celor care sigur nu vin. Şi a socotit în felul următor: câţi bani trebuie să le ia celor din ultimele două categorii ca să le dea şoşonarilor în plus la pensie? Sau, altfel spus: cât de tare poate să-i jupoaie pe ăia care muncesc şi produc, în aşa fel încât să nu-i enerveze prea tare, iar ei să vină şi să-i tragă o palmă la vot?

După ce au făcut alţii pentru el calculele propriu-zise, zecimalele şi le-au băgat în buzunar, iar cifra brută i-au prezentat-o premierului. Care, triumfător, a ieşit la TV, anunţând că se scumpeşte, i-adevărat, benzina, dar pensiile şi salariul minim cresc cu uimitorul procent de 3,76%. Socoteala e un excelent exemplu de win-win: benzina nu creşte atât de tare cât să-i scoată în stradă pe fraierii care-şi mai permit o maşină în România, iar şoşonarii rămân şi pe mai departe fideli USL, fiindcă uite, dom’le chiar le-a mărit pensiile, cum promisese.

Aici a greşit autodidactul Ceauşescu: el mai întâi a jupuit pielea de pe toţi românii, şi abia apoi le-a promis suta de lei. Dacă o jupuia selectiv, cum face Ponta, astăzi tot el era Cârmaciul.

Dacă menţine această combinaţie de circ şi pâine, făcând o echilibristică riscantă pe sârma bugetului, în timp ce scoate panglici pe gură, Victor Ponta are toate şansele să devină preşedinte la anul şi să perpetueze la nesfârşit sistemul „dă-le proştilor cât să le-nchizi gura şi ia de la deştepţi doar atâţia bani cât să n-ajungă să facă gură”.

Pentru că, nu ştiu dacă aţi remarcat, dar cel dintâi plagiator al ţării a ajuns să plagieze până şi proverbele, aşa încât „cine n-are bătrâni să-şi cumpere” a devenit „cine n-are bătrâni să-şi cumpere benzină, ca să le plătească pensiile”.

 Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare