Vise, dosare, pușcării și pușcăriabili. Plus PSD…

de Mihai Enciu , 11 noiembrie 2016
Vise, dosare, pușcării și pușcăriabili. Plus PSD…

Gabriela Strâmbeanu Firea are vise cu marinari. Bine, nu cu Pandele, iar cu Băsescu nici atât, chit că l-a iertat retrăgându-și plângerea penală aberantă. Femeia din Voluntari visează să transforme Bucureștiul în port la Marea Neagră. Foarte tare ideea, având în vedere că la București apa caldă va fi în curând un lux iar șobolanii tind să devine animale de companiei pentru locutorii celui mai infect oraș al României! Ambițioasă foc și deșteaptă măr moldoveanca emigrată în Capitala republicii visează ca pe canalul București-Marea Neagră să amplaseze și câteva hidrocentrale, așa la mișto, ca să dea bine la fengșui. Ideea este atât de tentantă că până și comisarul european Corina Crețu a dat pe spate deși în fața sa nu se afla Colin Powell. Cele două muieri evadate de la cratiță au ajuns la concluzia că se poate face o asemenea investiției și au dat drumul la treabă. Sugerăm ca forța de muncă pentru acest canal să fie asigurată de pușcăriabilii de la PSD în frunte cu Dragnea și Puie Monta, cu condiția că ăstuia din urmă să-i stabilească instanța un regim deschis de executare a pedepsei. De asemenea propunem ca șef de lucrări executiv, adică să pună și osul la muncă, să fie desemnat banditul Iliescu Ion băiat cu crime la activ și expertiză în domeniul apei bătute în piuă. Adică exact ce-i trebuie Firei pentru proiectul ei mai deștept decât ea.

Gruparea Cocoș-Pinalti-Niro-Sandu a fost trimisă la bulău în dosarul Microsoft. Șef de trib este fostul primar 11 metri care a încasat 6 ani de pușcărie la zi. Procurorii le-au pus în cârcă o mită de 60 de milioane de euro la un prejudiciu de 27 de milioane de euro, potrivit televiziunii SRI Digi TV. Acum ori reporterul care a făcut știrea e dus cu pluta, ori procurorul a încurcat dosarele. Nasol în această afacere este că s-a demonstrat că nici bandiți cu ouă nu mai avem în țara asta! Flaușații condamnați azi s-au smiorcăit în fața instanței și și-au pus cenușă în cap în încercarea de a obține milă. Doar ocnașul Sandu, fost ministru la Comunicații, a avut tupeu și-a dat-o pe bune: ‚Eu nu înțeleg cum o grupare care a păgubit statul român cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici măcar circumstanțe. Până la urmă, înțeleg că eu sunt singurul vinovat, deși am încercat să fac totul legal. Ar fi trebuit să aduc aici toate documentele și să fac denunțurile necesare pentru a fi judecați cei 10 miniștri”. Bravo frate! Dă-i în gât pe toți că oricum îi dai degeaba. Păi tu crezi că procurorii și Securitatea nu știu care-s golanii implicați? Știu fraiere dar ăia sunt golani de sistem, nu ca tine păduche de Mizil!

Ecaterina Andronescu n-a fost trimisă la bulău în dosarul Microsoft. Rămânem în subiect că prea e strigător la cer. Așa cum se știe în dosarul Microsoft a fost condamnată doar păduchimea. Găinari precum domnul Udrea, domnul 11 metri sau nea Niro reprezintă plevușca. În scriptele doctoriței Laura de la DNA figurează pe post de făptuitori o garnitură întreagă de golani alfa, părinți ai banditismului românesc postdecembrist, autori de tunuri care au dus frauda și șpaga la un nivel superior în țara asta. Numai că acești maeștri ai șpăgilor n-au fost introduși în procedură pentru că doamna Laura n-a terminat de numărat prejudiciul. Lista penalilor de elită palmați în dosarul Microsoft este următoarea: Ecaterina Andronescu, Șerban Mihăilescu, Dan Nica, Adriana Țicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Valerian Vreme și Daniel Funeriu. Despre faptele lor și viteza v=0 a DNA în a-i găbji vom doini în altă pagină, că aici nu avem loc.

Nicușor Dan scoate sondaje cu PSD! Faimosul luptător anti PUG (Plan Urbanistic General) Nicușor Dan a rămas într-o doagă, și aia sărită, de când bucureștenii i-au băgat pe gât niște voturi la alegerile generale. Candidatul de mic litraj al spălaților pe creier care se visează salvatorul patriei dă pe piață sondaje de opinie în care PSD sare de 45%. Gestul este cel puțin ciudat pentru un om care se pretinde cu toți boii parcați la mansardă și care se mai și dă adversar al PSD. Sigur că în sondajele lui manufacturate în oficiul unei multinaționale puturoase PNL are 0,6% iar el vreo 5, ceea ce sugerează productivitatea Clotildei și atracția românilor către un partid de fantome. Sigur pe el, micul pacient antisistem a declarat: „În momentul ăsta, PSD nu ar avea nicio problemă, cu ALDE, să facă Guvernul. Păi dacă-i așa măi Nicușoare tată, de ce nu o iei tu pe Clotilda și nu vă duceți în camera voastră să vă jucați de-a mama și de-a tata? Că poate aveți treabă și noi vă reținem.

România este mai proastă ca Rwuanda. Mai vreți vreo dovadă că 25 de ani i-am plătit pe politicienii care ne-au condus de pomană? Țărișoara noastră este bătută net la competitivitate de Rwunda. Tanzania ne face muci la infrastructură. Iar Congo, unde trebuia să emigrăm noi dacă ieșea președinte Bombo, ne bate la capitolul învățământ. Eu le-aș arăta profesorilor clasamentul acesta atunci când cer lefuri mai mari. Iar celor de la Ministerul Transporturilor le-aș trage un șut în cur cu scopul de a-i determina să se care din funcții și să lase locul altora. Păi cum să ai drumuri mai proaste ca-n Trinidad-Tobago, băi băiatule! Sau ca-n Kenya? Educația, sănătatea și administrația sunt domenii care ne plasează în lotul țărilor din lumea a treia. E bine, nu?  Noroc că-i batem și noi p-ăia din Bostwana, că altfel eram chiar ultimele găini din gostat. Poate împrumutăm de la ei o cantitate considerabilă de monedă d-aia de-a lor să le trimitem la plic tuturor președinților și prim miniștrilor pe care i-am avut din 1990. Că să-i răsplătim cum se cuvine, zic!

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 14 (1213) - 10-23 octombrie 2016

Comentarii

  • ion ion

    12 noiembrie 2016 7:22

    Nu se poate FUNERIU ca nu are diploma de BAC.asta-i motivatia necercetarii nici nu stie ce inseamna MICROSOFT.

    raspunde comentariului
  • jules

    11 noiembrie 2016 14:01

    nasol ca a intrat doar plevusca in dosarul microsoft !

    raspunde comentariului
+