Viteza trenurilor CFR nu mișcă firul de iarbă, dar deranjează o mustață fină

de Laurenţiu Muşoiu , 05 noiembrie 2019
Viteza trenurilor CFR nu mișcă firul de iarbă, dar deranjează o mustață fină

Înaintarea în vârstă nu iartă pe nimeni și își spune cuvântul și în cazul fostului mare campion, omul de afaceri Ion Țiriac.

Unul dintre cei mai bogați români a devenit foarte sensibil și este deranjat chiar și de mersul trenurilor. Acestea, cu toate că trenurile circulă, în România, cu o viteză ce este foarte greu să deranjeze pe cineva. Este bine cunoscut faptul că trenurile de la noi nu prea reușesc să deranjeze nici măcar un fir de iarbă, cu viteza cu care se deplasează.

Cu toate acestea, domnul Ion Țiriac este deranjat și se opune construirii căii ferate care ar trebui să lege Gara de Nord cu Aeroportul Internațional Otopeni.

Fost mare sportiv, Ion Țiriac se pare că nu a fost niciodată atras de fotbal și de aceea nu este impresionat de faptul că legarea celei mai mari gări din București de aeroport este crucială pentru organizarea, în Capitală, a patru meciuri de la ediția aniverssară a Campionatului European de fotbal, din 2020.

Se pare că trenurile CFR Călători, ce nu pot mișca un fir de iarbă cu viteza lor de rulare, pot deranja însă o mustață foarte fină. Și este lesne de înțeles că, pentru un important om de afaceri, aspectul fizic este foarte important. Evident că trebuie să ai prestanță când negociezi contracte cu statul român.

Eforturile omului de afaceri de a bloca construirea căii ferate spre aeroportul Otopeni este însă un demers ce consumă mai mult timp și energie decât ar fi cazul. Chiar dacă nu ar fi existat contestațiile domnului Țiriac, având în vedere rapiditatea cu care CFR SA finalizează proiectele sale, este foarte puțin probabil ca stră stră strănepoții domnului Țiriac să prindă noul traseu de tren.

Fostul jucător de tenis ar accepta însă unele concesii, ca de exemplu mutarea aeroportului lângă terenul său, dar, evident, fără curse low cost. Există îngăduință, dar să nu exagerăm, nici chiar pentru toată lumea. De asemenea, și Gara de Nord ar putea fi mutată la poarta magnatului. Dacă e musai ca gara centrală din București și aeroportul Otopeni să fie legate, să fie, dar să se poată bucura pe deplin de ele și un sărman om bogat.

Loading...

Comentarii

+