Eliminate de la Euro, Anglia și Rusia își vor face un campionat propriu, cu Kîrghistan și Kiribati

de Spartakus , 28 iunie 2016
Eliminate de la Euro, Anglia și Rusia își vor face un campionat propriu, cu Kîrghistan și Kiribati

Credincioși voinței populare, care s-a exprimat clar împotriva rămânerii Marii Britanii, fotbaliștii englezi au jucat ieri, contra Islandei, invers de cât a jucat electoratul lor săptămâna trecută: în loc să acționeze cu picioarele, că de-aia e fotbal, au ținut mingea mai mult pe sus, la cap, pe când alegătorii, în loc să acționeze cu cap, au votat cu picioarele. Ca atare, Anglia se vede eliminată din toate competițiile europene și fotbaliștii ei pleacă acasă, bucuroși că n-au făcut de rușine mândria de a fi albi și protestanți.

Citește si: Am aflat cauza eșecului cu Franța: iconițele lui Tata Puiu, cumpărate din ”Dragonul Roșu”!

Evident, Europa s-a bucurat ieri văzând cum caprele alea de englezi sucombă pe teren, în fața islandezilor, dar au existat și manifestări de simpatie, venite din partea altei țări care a fost ciuca bătăilor la Euro 2016. Este vorba de Rusia, care, spre a-i consola pe englezi pentru eșecurile suferite în ultima vreme, i-ar fi invitat pe aceștia să participe la o nouă competiție fotbalistică. ”Este clar că Europa nu ne vrea, nici pe ei, nici pe noi, a precizat un lider al Federației Ruse de Fotbal, Valeri Nemarublev. De aceea, le-am propus să concureze cu noi la Cupa EXIT, o competiție unde, ca să participi, trebuie să dovedești că ai ieșit de undeva: ei au ieșit din UE, noi am ieșit demult din lumea civilizată, deci ne încadrăm cu toții. Englezii să nu-și facă griji, nu vor întâlni și aici Islanda, ci țări mai ușoare, ca fostele colonii, ale noastre și ale lor. De pildă, într-o grupă cu Kiribati, Kîrghistan, Uzbekistan, Cecenia și Vanuatu, cred că Anglia ar avea mari șanse să se claseze prima. Iar, dacă nu sunt în stare să bată nici măcar Cecenia, o să le dăm o mână de ajutor: intrăm cu tancurile pe teren și îi batem noi pe ceceni”, a precizat oficialul rus.

Pe de altă parte, impresionați de drama colegilor lor huligani din Anglia, ultrașii români le-au adresat o sinceră invitație de a veni în România: ”Am văzut cum plângeau, săracii, după eliminarea echipei lor, și, fiindcă noi nu suntem ranchiunoși, le adresăm invitația să vină la noi, că le găsim o echipă să-i adopte. Oricum, toți huliganii care și-au bătut joc de fotbalul românesc, ca verii Becali, Borcea, Pinalti, sunt la pușcărie, de intrat o să intre cât de curând și Mitică Dragomir și Mircea Sandu, noi ce să facem acuma, să rămânem fără niciun huligan?”, ne-a declarat liderul galeriei unei echipe bucureștene.

Comentarii

+