Fotbal pe pâine (episodul 5)

de Academia Caţavencu , 22 mai 2016
Fotbal pe pâine (episodul 5)

Gigi caută voluntari

Supărat nevoie mare că n-a câștigat nici campionatul, nici Europa League, nici Champions League și nici vreun trofeu extraterestru, Gigi Becali a anunțat că se gândește serios să cumpere echipa FC Voluntari și să facă performanță acolo. Pentru cine nu știe ce e, sau unde e Voluntariul, trebuie să știți că Voluntari pentru București este ce e Zalăul pentru New York. Dar să nu fim răutăcioși, că s-a făcut performanță fotbalistică și-n Galați. Totul e posibil. Ce o să facă Gigi la FC Voluntari? Probabil ce a făcut și-n cazul echipei Steaua. Mai întâi o să jignească pe toată lumea. Apoi o să arunce bani pe niște jucători slabi și o să se laude cu ei de zici că-s frați cu Maradona. Și-n final din FC Voluntari o să se ajungă la FCVB și „Fotbal Voluntari”.

Fotbalul și matematica

Sponsorul oficial al echipei naționale de fotbal a demarat o campanie prin care încurajează educația, mai exact matematica. O să întrebați, pe bună dreptate, ce are a face berea cu fotbalul…e, asta e o dezbatere de două pagini întregi, alcoolul și sportul fiind la fel de compatibile precum jocurile la pariuri și sportivii. Dar revenind la matematică, evident că trebuie să știi să numeri. Altfel ajungi ca Tamaș care spera să învingă dacă echipa lui dădea mai multe goluri ca adversarii. Și dacă suntem la Tamaș e bine să știi matematică pentru că nu vrei să pierzi șirul sticlelor. Ori ca Mutu, să uiți când să tragi linie, ori la a câta soție să te oprești, ori a câta oară ești prins înșelând. Și dacă ajungi patron e cu atât mai bine să știi matematică. E vorba de bani. Dacă nu știi să-i prețuiești ajungi să dai mii de euro pe Tănași și alte imitații de fotbaliști. Deci matematica e bună. Acum, că vine de la un brand de bere, ce mai contează? Oricum peste ani copiii vor muta școala-n baruri.

Oțelul a ajuns în C

Vă mai amintiți că acum puțini ani campionatul național a fost câștigat de o echipă mică din Galați? Oțelul. Da, da. Apoi a câștigat și Supercupa și mai deține și o Cupa Intertoto. Dacă te uiți la palmares pare o echipă de luat în seamă și ținut minte. Tocmai: de ținut minte, pentru că acum a ajuns în Liga C. O să întrebați: ce e Liga C? Liga C e locul unde se duc echipele slabe, locul unde zace deznădejdea și echipele care au avut parte de manageri hoți, escroci sau în cel mai bun caz, proști. Așa și Oțelul Galați. Cândva singura mândrie a orașului, acum a ajuns la același nivel cu acesta. De Liga C. Am vrea să ținem un scurt moment de reculegere pentru ei, dar n-avem timp că vin la rând și alte victime ale bijniss-ghiolbanilor români.

 

Mutu mai are viitor

 

S-a zvonit în piața transferurilor că din viitorul sezon fotbalistic Adrian Mutu o să ajungă la FC Viitorul Constanța. Ce-mi place la Adrian Mutu este faptul că seamănă foarte mult cu Dan Bittman, adică nici unul nici celălalt nu se lasă. Nu-i oprește nici bătrânețea, nici penibilul și nici măcar insuccesele. Ei continuă. Despre Mutu punem rămășag că nu știți câte goluri a dat în ultimii doi ani și nici pentru ce echipe. Nu știți cu cine are contract, ce număr mai are pe tricou, dacă-i mai place făina sau mălaiul și nici măcar nu știți dacă-i însurat sau nu. Despre Mutu nu se mai știe nimic pentru el n-a mai contat decât pentru acei oameni care au ținut cu dinții să spună că el a fost cândva o speranță a fotbalului românesc. Din păcate pentru ei, Adrian Mutu, Briliantul, va ajunge la FC Viitorul, o echipă de puștani care-l vor respecta fără merit. Sper să-i spună „Nenea Mutu” sau „Nea Mutu” și din când în când să-și tragă nasul în prezența lui. Și cel mai mult mă doare că-i Hagi acest Maic Terezu al fotbalului care întinde o mână tuturor fosilelor. Îl cred că-i sufletist și e bine să-ți ajuți aproapele, dar de banii ăia cheltuiți pe o epavă mondenă a fotbalului românesc ar crește câțiva copii.

Loading...

Comentarii

  • Alah

    08 iunie 2016 8:43

    Dupa deconspirarea secretului din sfanta spovedanie Becali s-a inaltat la catolici.

    raspunde comentariului
+