Când l-am cunoscut pe Mihai, sau Mișu cum îi spune toată lumea, ori Miți cum îl alint eu, nu mi-a zis de pasiunea lui pentru fotbal. Mi-a spus că mai iese cu băieții la o miuță și că ocazional se duce pe stadion. Când colo…
Miți e ultras sau ceva de genul, adică d-ăla de merge la toate meciurile unei echipe de fotbal, se dezbracă pe stadion, țipă, urlă, uneori se bate cu unii, cumpără tot felul de nimicuri cu și despre echipa preferată și multe altele. E pasionat. Știu că-n prima noastră noapte de dragoste am făcut amor pe niște cearșafuri roș-albastre impecabile și când să-i vină a fugit repede la baie ca să nu păteze culorile. Apoi a venit, învelit cu un prosop în aceleași culori, mi-a spus că i-a plăcut la fel de mult ca finala de Cupa României din '96 și-a adormit. Cred că a visat urât că se tot zbătea și mai spunea „am avut și vom avea mereu…. Boală pe…”, ceva de genul.
Miți e un băiat liniștit, dar când se apropie un meci de fotbal nu te mai înțelegi cu el. Tot ce face, tot ce gândește e fotbal. Și e ciudat pentru că el nici măcar nu-i vreun sportiv. Acum că mă gândesc mai bine nu cred că l-am văzut vreodată să dea cu piciorul în ceva. Ba da, a dat un șut televizorului când nu știu cine a dat un gol… și nu era de bine. În rest stă pe canapea și se tot ceartă cu niște băieți care aleargă.
Îmi aduc aminte că la prima întâlnire a fost foarte ciudat. Se tot uita la telefon și la 21:40 m-a lăsat acasă că-n cinci minute începea Champions League. Oricum, nici întâlnirea n-a fost genială și chiar nu credeam c-o să mai vreau să ies cu el. Am băut un vin ce avea o etichetă cu însemnele echipei preferate, vin desfăcut cu un tirbușon cu însemnele aceleași echipe, din pahare cu sigla echipei. Era cam prea mult. Acum nu mă mai deranjează.
Acum Miți se pregătește de următorul meci. Repetă scandări noi.
Îl iubesc pe Miți.
