Juventus ar renunța la dungi, după ce Ronaldo a scăpat de condamnare

de Musoiu Laurentiu , 29 iulie 2019

 

Formația piemonteză avea de gând chiar să treacă de la dungile verticale la unele orizontale, după ce Cristiano Ronaldo a fost condamnat, în Spania, pentru evaziune fiscală. De asemenea, torinezii vroiau să-i schimbe numărul de pe tricou lusitanului, înlocuind cifra 7, care a creat și celebrul brand CR7, cu un număr format din zece cifre, ce se potrivea mai bine noii identități a fotbalistului.

Acum, campioana Italiei se gândește să adopte echipamente de culoare roz sau mov, care s-ar potrivi mai bine imaginii vedetei portugheze.

Mai există însă și posibilitatea ca Juventus să-și păstreze tricourile în dungi, dacă va reuși transferurile unor alte superstaruri, precum brazilianul Neymar, argentinianul Lionel Messi, spaniolul Gerard Pique sau uruguaianul Luis Suarez, toți confruntați cu probleme cu legea.

După toate aceste procese în care au fost implicate mari staruri ale fotbalului, forurile internaționale, UEFA și FIFA, iau în considerare să schimbe formatul principalelor competiții, Champions League, Campionatul European și Cupa Mondială. Astfel, aceste competiții ar urma să aibă mai multe forme: cu regim închis, semideschis și deschis.

Loading...

Comentarii

+