HomeSportFotbal si afaceriSteaua și-a schimbat echipamentul, dar talentul ba!

Steaua și-a schimbat echipamentul, dar talentul ba!

Oficialii Steaua/FCSB au hotărât să schimbe echipamentul echipei pentru sezonul următor. D-aia joacă prost, nu-s în trend. Și schimbarea asta de izmene are câteva părți bune. În primul rând conducerea vrea să se-mpace cu suporterii printr-un echipament care să imite ținuta steliștilor care au câștigat Cupa Campionilor. Evident că un suporter adevărat, ăla care-și tatuează sigla echipei pe sfârcuri și care bate juma’ de autobuz pentru echipa favorită, va spune: “bă, joacă precum niște gloabe, dar măcar sunt îmbrăcați frumos!”. De fapt, asta-i singura parte bună a noului echipament. Reamintește de un moment frumos din istoria clubului din Ghencea: când jucau fotbal.  Altfel e doar o cârpă modernă care absoarbe transpirația și (probabil) o transformă-n mici petale de trandafiri, dar incapabilă să provoace talent. Unde mai pui că are și o siglă oribilă pe piept. Știm deja, opera celebrului artist Gigi Caravaggio. Acum, dacă mă gândesc mai bine, noile tricouri nu înseamnă nimic. Practic oficialii Steaua/FCSB mai sug niște bani pe seama unui eveniment pentru care n-au nici măcar un merit. E ca și cum ciobanul Ghiță ar vinde brânză ca pe vremea lui Decebal. N-are rețeta, dar are marketing-ul. Ăsta e încă un semn clar că Gigi o duce prost cu banii. Și încă o dovadă clară că se trăiește prost din scris cărți. Altfel Cărtărescu era de mult patron la Steaua.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare