HomeStiriBețivii pe rit vechi sărbătoresc astăzi 1 Mai

Bețivii pe rit vechi sărbătoresc astăzi 1 Mai

Bețivii din România care trăiesc conform calendarului bahusian sărbătoresc astăzi 1 Mai Muncitoresc. Aceștia au primit deja liber de la crâșmele unde-și făceau veacul pentru a pleca-n concediu de comă pe litoral, la munte ori la grătar între blocuri.

Poliția Rutieră vine în sprijinul bețivilor pe rit vechi și, pentru că astăzi nu există trafic pe Autostrada Soarelui, au montat bariere, filtre și mașini de carton pentru a-i face pe toți bețivii să se simtă ca de orice alt 1 Mai. Ba mai mult, au chemat și o televiziune locală pentru a le lua interviu din trafic, așa cum se întâmplă și de sărbătoarea celorlalți români: „Nu-i posibil așa ceva, dom`le! Să circuli cu șase sticle/oră? Dar unde suntem? Pentru ce mai plătim roviniete?”, a declarat, nervos, unul dintre șoferi.

Ajunși pe litoral, majoritatea bețivilor au optat pentru stațiuni ieftine, unde cazarea pe bordură este accesibilă și crâșmele all-inclusive au prețuri de ofertă.

N-am văzut în viața mea atâta lume-n Agigea de 1 Mai bahusian! Vă jur! Când am ajuns aici, eram eu, câinele ăsta și măturătorii stradali, dar, după trei tanita, două beri, un lichior și-o damigeană de vin, uite câți suntem!”, a mai precizat un turist.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare