HomeStiriDinamo nu mai vrea să joace-n Liga I

Dinamo nu mai vrea să joace-n Liga I

Vizibil impresionați de numărul mare de spectatori veniți la meciul amical cu echipa FC Barcelona, când aproape au strâns un stadion întreg, finanțatorii echipei din Ștefan cel Mare vor să părăsească competiția internă de fotbal și să se axeze doar pe meciuri amicale, unde aparent au și succes, reușind înfrângeri surprinzător de bune cu echipe importante. Dacă viitorul amical cu FC Liverpool se va concretiza, și vor aduna la stadion măcar 20.000 de spectatori, vor cere LPF să-i excludă din campionat și își vor face abonament pe Arena Națională.

Ionuț Negoiță, noul finanțator al echipei Dinamo, a declarat că măcar pentru 2-3 ani Dinamo ar trebui să se pregătească de Champions League într-un campionat de amicale. „Jucătorii s-au simțit minunat cu suporteri în tribune și să piardă în fața unor echipe cu valoare. E altceva să pierzi cu Barcelona, altceva cu Foresta. Pentru viitor propun să jucăm cu Liverpool, Bayern München, PSG și Anorthosis Famagusta și să ne bucurăm de rezultate, oricare ar fi acestea”, a mai declarat Ionuț Negoiță.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare