HomeStiriEXCLUSIV! Ion Țiriac va vâna, de la anul, câinii...

EXCLUSIV! Ion Țiriac va vâna, de la anul, câinii maidanezi din București

Răsturnare de situație incredibilă în cazul vânătorii tradiționale pe care Ion Țiriac o organizează de ani buni la Balc, în compania marilor mahări ai lumii. Astfel, conform unor surse din anturajul mustăciosului baștan, el s-a lăsat convins de oamenii care l-au somat să înceteze cu practica barbară de a vâna mistreți.

Totuși, Țiriac nu va renunța complet la vânătoare. Din câte se pare, acesta plănuiește să schimbe decorul din Bihor cu unul mai citadin, precum cel din București, în care câinii maidanezi o să înlocuiască mistreții. „M-am gândit că așa o să împușc două probleme dintr-un foc (hehe, ce-mi mai place să mă râd pe sub mustăți!). Unu la mână, mai schimbăm și noi decorul, că și bogătanii ăia s-au săturat să înghețe de frig prin pădure, fără să vadă măcar o pițipoancă. Iar doi, mai rezolvăm și problema asta a câinilor vagabonzi din București”, ar fi declarat Țiriac unor apropiați.

În plus, el a precizat că, dacă aceste planuri se vor materializa, are de gând să doneze și carnea de câine, la fel cum făcea și cu cea de mistreț, unor case de bătrâni, nu din România însă, ci din China, Taiwan și Hong Kong.

Exclusiv Online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare