Seceta a pârjolit întinse suprafețe de fâneață din jumătatea de nord a țării, altminteri lăsate de izbeliște de localnici. Sute de hectare de dealuri sunt acum chele ca tărtăcuța lui Băse. Localnicii, crescători de animale din tată-n fiu și cu nepoții plecați la muncă în străinătate, s-au plâns autorităților în legătură cu viitorul meniu hibernal al animalelor pe care le mai au prin grajduri, culcate în iesle.
După îndelungi chibzuințe, autoritățile au identificat două soluții eficiente la ceea ce a primit numele de „criza combustibililor zoo”.
Una ar fi consilierea animalelor de către specialiști autorizați în materie de nutriție. Vacilor și cailor urmează să li se explice, ca Oanei Roman, că abținerea de la mâncare nu-i neapărat un lucru rău, ba chiar poate prinde bine în primăvară, când ar putea alerga cu mai mult succes în căutarea rarelor fire de iarbă de pe pajiști.
A doua soluție, pentru care fac lobby băieții deștepți din etnobotanice, este importarea unor cantități suficiente de iarbă olandeză. În acest sens s-au înființat deja câteva firme de apartament, cu câte un singur angajat, care urmează să se ocupe de transportul în țară a sute de tone de verdeață de la mama ei.
