HomeStiriS-a deschis primul Mega Image românesc în Londra. Începe...

S-a deschis primul Mega Image românesc în Londra. Începe invazia în Anglia?

După câteva zile în care românii au invadat mai mult hypermarketurile de acasă decât Marea Britanie, compatrioții noștri s-au pus până la urmă în mișcare. După cum puteți vedea și din poza atașată la acest articol, care ne-a parvenit grație trimisului nostru special, în Londra s-a deschis primul Mega Image neaoș, cu produse cu rezonanță tradițională sau dacică.

Ideea de a deschide un asemenea magazin i-a venit lui Ghiță P., un român originar din București. Dacolog amator, el a emigrat în Anglia pe 1 ianuarie ca să-și ia in primire postul de sofer pe camion, însă în scurt timp a început să simtă din ce în ce mai tare dorul de casă. “Mă plimbam așa, prin piața Trafalgar, când mi-am dat seama ce-mi lipsește: tradiționalul Mega Image de la fiecare colț de stradă, intersecție ori scară de bloc. Mă gândesc că din cauza asta n-au invadat mai mulți români Anglia, no?”, ne-a declarat Ghiță. Cu această idee în cap și cu un plan de afaceri bine pus la punct, el a reușit să convingă imediat o bancă să-i acorde un credit, astfel încât zilele acestea el poate fi văzut îmbrăcat în dac, invitând românii și englezii deopotriva să guste dintr-un viezure, mânz ori brânză.

La aflarea acestei vești, autoritățile britanice au intrat în alertă. Acestea speră acum că primul Mega Image românesc din Londra nu va oferi gratuit tigăi sau cuțite, deoarece, în asemenea condiții, Londra va fi cu siguranță invadată de pensionari români, care le vor bloca apoi și mijloacele de transport în comun.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare