HomeActualitateDuda l-a băgat pe Pol în buzunar

Duda l-a băgat pe Pol în buzunar

 

Vânzoleală mare în lumea nobiliară a României: Principele Radu îl execută, ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti, pe Prins Pol, cel prins de către DNA că voia să mai scoată şi Înălţimea Sa un pol-doi din buzunare iubitului popor, prin retrocedări marca Voievodul Hrebenciuc al PSD-ului. Hotărârea aparţine Înaltei Curţi londoneze, Principele reuşind să-i convingă pe judecători că un jurnalist britanic a fost influenţat de Pol să scrie neadevăruri scandaloase despre domnia sa, obţinând astfel despăgubiri de la ziarist care, la rândul lui, a fost îndrituit de lege să le recupereze de la acelaşi nefericit Prins. Urmarea: bunurile aflate în locuinţa bucureşteană a perechii Pol/Lia au fost scoase la licitaţie.

Prima zi a licitaţiei s-a încheiat cu o ţigăneală regală românească, executorul fiind împiedicat să acceseze locaţia. Evident, Pol susţine că toate lucrurile aflate în interior nu sunt ale lui, fiind deţinute de Art Preservation Foundation din Liechtenstein, plus un bancher englez prieten, a cărui soţie româncă a decedat. Adică se confirmă mai vechea afirmaţie a intermediarului regalo-republican Hrebenciuc că Pol se află într-o mare jenă financiară şi niscaiva jdemii hectare şi clădiri istorice nu i-ar sta rău în portofoliu. Să lăsăm părţile să se păruie cu nobleţe, pe noi ne interesează acum afirmaţiile mincinoase în urma cărora s-a dat sentinţa.

Unu la mână, jurnalistul britanic implicat a susţinut, ajutat de stimulentele (intelectuale) oferite de Prins Pol că Duda ar fi folosit un document fals când a afirmat c-ar fi primit de la Şeful Familiei de Hohezollern titlul „Principe de Hohenzollern-Veringen”. Doi: găozarul de presă britanică a scris că Radu Duda (varianta downgradată a Principelui) a fost ofiţer al Securităţii comuniste, lucru total neadevărat.

Aici intervenim noi cu mijloacele jurnalistice de găozari români neduşi pe la Înaltele Curţi ale Londrei: decizia judecătorilor este justă, Radu Mamii Duda n-a fost nicicând purtător de uniformă al Securităţii, aşa cum vom demonstra argumentat în continuare:

– cei mai în vârstă dintre noi şi-l reamintesc pe Duda din Titanic Vals în rolul ofiţerului Gigi Stamatescu, putând să confirme cu mâna pe inimă că nu-i stătea deloc bine în uniformă; nu credem ca în varianta albastră a Securităţii să se fi constatat vreo îmbunătăţire semnificativă ce să merite un plus de imagine;

– Radu Duda a fost mereu un actor, iar actorilor nu le place viaţa milităroasă. Curtea intensă pe care i-a făcut-o Mizei în calitate de Gigi Stamatescu l-a ajutat doar să reuşească mai târziu în aceea  executată… pardon, iniţiată Principesei Margareta, care a admirat cum îşi juca rolul mai tânărul cu 11 ani pretendent şi l-a introdus la Curtea Regală, pe post de ales al inimii ei;

– aşa cum a explicat actualul Principe, Securitatea doar a încercat să-l racoleze, în 1986, datorită "carierei sale de succes ca actor". E clar că, nefiind niciodată un actor de succes, totul s-a dovedit o farsă din partea Securităţii, pusă mereu pe glume reuşite. Trebuie să-i dăm însă Cezarului ce-i al lui: Duda n-a fost nici un halebardier-doi sau purtător de tavă, şi poate asta o fi constituit un criteriu de succes în viziunea culţilor ofiţeri ai Serviciilor. Oricum, el a respins cu demnitate oferta, susţinând că nu are talente de sufleur, post pe care nu reuşise să-l ocupe în urma concursului deoarece uita rolul înaintea actorilor, cu scenariul în faţă;

– cei care susţin că numele Radu Duda ar fi fost găsit, după Revoluţie, pe o listă conţinând circa "1000 persoane de sprijin ale Securităţii" trebuie să ţină seama că numărul este identic cu acela al studenţilor ce ar fi fost executaţi de bolşevici dacă socrul său de astăzi n-ar fi demisionat din rolul Regelui. Carevasăzică e tot o poveste cusută cu aţă roşie, cum s-a demonstrat recent scoţându-se la lumină scrisorica nepierdută a lui Mihai către Doctor, unde se declară de acord cu abdicarea deoarece voia şi el să se însoare, ca tot omul obişnuit.

Argumente am mai avea, dar tare ni-e că s-o însera. Principele Radu primeşte de la noi atestatul de necolaborator al Securităţii, în grad de Cavaler însurat din dragoste. Nu-l sfătuim să ne dea în judecată pentru asta, pentru că banii noştri stau, ca şi în cazul Alteţei Sale, la neveste. Şi apoi, textul de faţă nu-i decât un pamflet glumeţ, exact ca şi propunerea pe care i-a făcut-o Securitatea cândva, degeaba. Să trăiţi bine, Înălţime!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare