HomeActualitateCercetătorii britanici avertizează: Vin rombriții!

Cercetătorii britanici avertizează: Vin rombriții!

Cercetătorii britanici sunt bine plătiți, iar asta îi face să nu stea degeaba pe banii Regatului. Ultima lor concluzie revoluționară este că, de-a lungul și de-a latul evoluției, speciile (inclusiv omul) au interacționat genetic printr-un proces numit HGT (Horizontal Gene Transfer). Deși manifestat mai ales la nivelul microorganismelor, s-ar părea că nici produsele mai avansate ale evoluției n-au fost văduvite de HGT. Studiile au fost efectuate pe Drosophila (muște), viermi și zece primate, inclusiv oameni. Din cauza unor restrângeri bugetare recente, muștele folosite au fost din specia Drosophila melanogaster (popular: musculița bețivă), viermii dintre annelide (râme și lipitori), iar primatele dintre emigranții români care s-au oferit ieftin pentru o cercetare fără implicarea poliției.

Savanții britanici (printre care reputații Anand Vishnaritu, Grigory Drojdieff, Kamal Baher și Ole Hökmark) au ajuns la concluzii îngrijorătoare, sintetizate în studiul final intitulat: "Vin mutanții rombriți". Conform concluziilor lucrării, interacțiunea genetică româno-britanică va duce la crearea unei specii noi – o treaptă pe calea evoluției care l-ar face și pe Darwin să se roage la Dumnezeu. Rombritul va apărea pe distanța a nu mai mult de două generații, având o evoluție rapidă datorită compatibilității perfecte a genelor schimbate între indivizi. Punctual, cercetătorii identifică următoarele ramificații posibile, în funcție de interacțiunea participanților la HGT cu alte specii:

1. Rombritul-porc. Exemplarul va rezulta din combinarea britanicului care bea ca porcul cu românul care se poartă ca porcul. Elemente de identificare, deja vizibile: bea până borăște, urinează pe stradă, își înlătură mucozitățile cu mâna (preferabil – când mănâncă), scuipă pe jos, râgâie, bășește și guiță, controlându-și constant poziția gonadelor cu mâna liberă când cealaltă este utilizată la scobitul între dinți cu unghia de la degetul mic (folosim termenii populari în locul celor științifici pentru a fi pe înțelesul tuturor). Mare amator de fotbal cu încăierare, bere la butoi și vandalism pe domeniul public. Orientarea politică: un mutant realizat printr-un HGT intens între Nigel Farage și Vadim Tudor.

2. Rombritul-măgar. Contribuția genetică va fi cam de 90% din partea părții române, pentru care măgarul a fost un element de trainic parteneriat pastoral de-a lungul evoluției. Măgarul rezultat prin HGT poate fi identificat prin faptul că tocmai ăsta-i cusurul lui primordial: e măgar și violent. El glumește înjurându-i de mamă pe alți măgari, regulându-le oral nevestele și amuzându-se pe socoteala celor considerați mai proști decât el, adică toți ceilalți. Cu un aport genetic britanic de 10% pe linia violenței fizice, rombritul măgar va ajunge predominant social, ocupând toate scaunele din autobuze și băncile publice pe care-și bea doza de bere. Preferințe politice: un exemplar obținut prin interacționarea genetică dintre Victor Ponta și Bill Etheridge, admiratorul britanic al filobritanicului Adolf Hitler.

3. Rombritul-bou. Un rol esențial în dezvoltarea acestuia îl are internetul, unde boii interacționează comentând agramat și atotștiutor toate cestiunile la ordinea zilei, începând de la originea speciilor și până la koorul lui Kim Kardashian. Școala românească, deși produce vârfuri care-i bat lejer la Olimpiade pe bouleții britanici, furnizează și o masă considerabilă pentru genomul ce se crede primul pe Pământ și este convins că Urmuz și Byron joacă la Chelsea. Doctrină politică: Putin e cel mai tare, s-o țină tot așa!

4. Rombritul-găină. O combinație perfectă între bibilicile românești păcălite cu metoda "Accidentul" și găinușele britanicilor ce răspund financiar scrisorilor nigeriene. Partea contributoare românească se remarcă prin nerăbdarea cu care așteaptă apariția unui nou Caritas, iar cea britanică prin blândețea aviară față de imamii jihadiști londonezi, preaslăvitori în Trafalgar Square ai Califatului Britanic. Rombritul găină va avea multe gene în comun cu rombritul papagal, diferențele fiind sesizabile doar în penaj și anvergura ciocului. Idealul politic: un aliaj genetic între Dan Șova și Lembit Öpik – cel care s-a mixat inteligent cu una dintre găinușele Cheeky Girls.

5. Rombritul-Drosophila Alcoolicus. Nu credem că mai e nevoie de explicații suplimentare, ambele părți remarcându-se istoric prin apetența genetică pentru lichid fermentat și atrăgător de melanogastere. Mergem pe un fifty-fifty frățesc, menit să poarte cocktailul româno-britanic pe cele mai înalte culmi ale cooperării HGT. Inclusiv politic, în linia genetică a beției puterii din orice ADN.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare