10 Mai: Doamne, dacă ești cu noi, dă-ne Regele înapoi!

de Academia Cațavencu , 10 mai 2020

Ziua de 10 Mai reprezintă o zi a speranţei pentru majoritatea carpato-danubiano-ponticilor. Mulţi speră, la ceas de relaxare socială, să primească darurile mult așteptate din partea Guvernului, cum ar fi redeschiderea teraselor, a frizeriilor sau a cabinetelor dentare. Alții, destui, speră ca o forţă divină să facă o scamatorie de primăvară și să redeschidă fabricile, după două luni de foame cu ajutoarele sociale în buzunar. Invariabil, toţi îşi aduc aminte că, acum trei decenii, când îl căsăpeam pe Ceaşcă, exista speranţa unanimă a unui trai mai bun. Până au furat Grinch Iliescu şi ai lui Revoluţia.

Surprinzător, după 30 de ani de democraţie republicană, mai sunt şi oameni care se încăpăţânează să spere că, pe 10 Mai, Dumnezeu le va înapoia, totuşi, românilor, un Rege. Nu sunt neapărat bătrâni venerabili, care să fi rupt fruntea chiaburimii pe vremuri, nu sunt musai odraslele unor familii tradiţionaliste. Nu au fost crescuţi într-un mediu habotnic şi nici nu le dau lacrimile când văd căluşarii sau statuia lui Mihai Viteazu. Îi iau însă frisoanele când vine vorba despre regalitate, cred cu tărie că monarhia a salvat, ar fi putut şi mai poate să salveze România şi îşi asumă opţiunea, convingerile, fără ezitare.

Cea mai tare chestie pe care o auzim în prezent, inclusiv de la oameni aparent stimabili, îşi are rădăcinile în spălarea pe creier profesională executată de 45 de ani de comunism: monarhia mănâncă bani, sunt nişte căpuşe etc. Dacă vă amintiţi, înainte de nunta prinţului William al Marii Britanii au fost publicate cheltuielile poporului cu Casa de Windsor: 1 liră pe an de cetăţean britanic. Cu o liră nu-ţi cumperi nici măcar o bere! În Marea Britanie. În România finanţăm din patru în patru ani sute de mişei prin legislativ şi executiv şi, dacă am împărţi per capita costurile şi găurile produse de onorabili, probabil pasul următor ar fi să punem mâna pe topor.

Un al doilea aşa zis cap de contestare a regalităţii e cel potrivit căruia ”nu-i în regulă ca ăştia să fie regi pentru că au ajuns acolo dintr-o întâmplare a sorţii”. Cum adică să fii rege pentru că ai sânge albastru? De acord, am spune, însă asta ar fi o problemă într-o monarhie absolutistă. Există riscul ca pe tron să urce un nene care nu are chiar toată ţigla pe casă. Şi s-a întâmplat şi la noi, chiar dacă pe hârtie afacerea era constituţională. În prezent, pericolul e infinit mai mic şi neglijabil. Bine că din 5 în 5 ani ne pricopsim cu câte un preşedinte care ori e prea jucător, ori nu face dar tace.

Şi mai terminaţi cu sângele albastru. Orice monarh nu e monarh care e el monarh pe persoană fizică pentru că are sânge albastru. E monarh prin bunăvoinţa poporului. Pentru că poporul alege ca el să fie monarh. Şi uite aşa, cred unii dintre noi, instituţia monarhiei capătă o importanţă deosebită. O legitimitate pe care niciun preşedinte n-o s-o aibă în veci pururi, cel puţin în România. Preşedintele vine dintr-un partid politic, îşi face meandrele, ne lasă în curul gol şi după ce îi expiră mandatul dispare. Regele este alesul suprem, răspunde în faţa poporului şi nu a baronilor locali cu interese ascunse. E singurul care poate să fie un liant între instituţiile statului şi, mai important, între acestea şi popor, chiar dacă de multe ori la nivel simbolic.

Coana Elisabeta a II-a a înţeles asta, chiar dacă a fost crescută într-o cultură total opusă. A acceptat să i se micşoreze solda, să plătească impozite şi să deschidă uşile casei regale britanice. Pe lângă actele de caritate care s-au înmulţit considerabil, Elisabeta aduce anual 8 milioane de lire din turismul regal. Vin toţi chinezii să-i vadă palatele şi pe ea dând din mână de la balcon.

În concluzie, vă întrebăm, care legătură ar fi mai trainică? Cea dintre vulg şi aleşii săi prezidenţiali vremelnici sau cea dintre un monarh şi popor? Pe Rege îl alegem pe viaţă. Şi, păstrând tipicul românesc, parcă altă greutate ar avea cuvintele unui rege faţă de cele ale unui preşedinte care tace de ani de zile după ce săptămâni în şir strada a vorbit pentru el. Şi pentru că ne plângem des de absenţa prestigiului şi demnităţii, mai ales internaţionale, parcă n-ar fi un lucru aşa rău.

Unde mai pui că odată la nişte ani am avea şi noi nunţi regale cu fast la care să ne îmbrâncim. Până atunci rămânem cu cozile la moaşte.

Loading...

Comentarii

  • Moaste matii

    10 mai 2020 22:18

    Academia Cacatavencu esti proasta rau ! De ce? Decat ca - sau pentru ca - niste agramati, gen absolventi Haret a lu Spiru, scrie un articol de doi lei. In titlu pune de Doamne...iar la final fce ironie de cei ce merg la moaste. Contradictie in sens. Asta arata ca ori esti dobitoc ori invers. Apoi ultimul argumen si cel mai mare aia dei pui matale in poza le u cu moastele. Deci matale A.C. vrei sa te dai mare mani... si ...purator in plus. Asa ca cel mai bine ar fi sa mergi la moastel matii ! N mai bine tragea apa mamitica matale atunci când te-o fatat? Era mai bine. Scuteai lumea de un miros greu. Am scris pre lemba ta, ca sa te spurici cu ea. Habara nu aveti pe ce lume sunteti, neomarxisti zglobii si, din pacate, functionali. Ca manipulati masele precum niste activisti din...vremea aceea.

    raspunde comentariului
+