HomeActualitate2021: Profeții apocaliptice pentru o Românie pandemică

2021: Profeții apocaliptice pentru o Românie pandemică

Anul 2021 fără noile prognoze apocaliptice ale lui Nostradamus, scrise vizionar și contemporan pentru presa românească: lumea întreagă, mai puțin China, evident, va fi făcută preaf și pulbere în 7 ani de pandemie originară din Wuhan! În atare condiții, cum despre Baba Vanga nu s-a mai auzit nimic în ultima vreme, după ce a fost internată într-un spital suport Covid din Veliko Târnovo, iar Carmen Harra nu se mai riscă să prezică nici pe Zoom, de teamă să nu se contamineze pe cale digitală 5 G cu B.1.1.7., după un șpriț prelungit, am ajuns la concluzia că și noi avem capacități extrasenzoriale considerabile, fiind ceva de speriat cum le nimerim cu pronosticurile. Exceptând, din păcate, Loto 6 din 49. Iată principalele noastre profeții în ce privește sezonul următor:

1. Românii se vor sătura repede să aștepte de la Iohannis ca acesta să pună mâna pe seringă și să le vaccineze deltoizii, cum au înțeles ei că vine treaba pe vreme de pandemie cu lucrul lui bine făcut. Semne bune anul are în direcția menționată, analiștii feisbuciști începând deja să folosească intens noul perete național de tapetat cu flegme.

2. Victor Ponta și-a învățat lecția și, după eșecul de la parlamentare, nu se va mai lăsa surprins de votul popular, pregătindu-se pentru revenirea în PSD, direct în funcția supremă de conducere. În acest sens, Victoraș se va antrena în primă fază în bibliotecă, unde va studia intens pentru a-și recâștiga mai întâi doctoratul, folosind cu pricepere parafraza.

3. Pe modelul PPDD, AUR se va dezintegra grație vidului doctrinar – ideologic din mințile parlamentarilor săi accidentali, senatorii și deputații urmând să migreze către USR, care își va înființa în acest scop o subdivizie mascat naționalistă, finanțată cu granturile subversive ale internaționalistului Soros. Singura care va rămâne neafiliată va fi Diana Șoșoacă, cea care, îmbrăcată mereu în aceeași ie cu mânecile legate la spate, va rămâne în istorie strigând către tandemul Barna & Cioloș: ”Nu veniți și voi acuma să-mi luați bani pentru partid, din salariu, șomâltoace nenorocite!”.

4. Parlamentul va lucra, așa cum își dorește Iohannis, în acord cu Președinția și Guvernul. În acest scop, va fi numit un delegat unic pentru relațiile dintre cele trei instituții, în persoana dnei Gabriela Firea-Pandele. Distinsa voce a PSD s-a oferit chiar, în semn de reconciliere, să-i facă doi copii lui Iohannis, pentru ca lucrurile să intre pe făgașul lor normal. Sunt speranțe ca dna Iohannis să-și exprime acordul, precum o făcea și Elena Cuza pentru binele Țării.

5. FCSB va ajunge din nou în finala unei competiții europene, împlinindu-se o mai veche profeție a clarvizionarului Becali. Cu acest prilej, va veni și amnistia prezidențială mult visată, Băsescu urmând să afirme la un pahar că, dacă ar mai fi fost Președinte, i-ar fi dezincriminat faptele presupus antisociale ale păstorului din Pipera.

6. Poporul, în general, va renunța la lene, băutură, furtișaguri și capra vecinului. Românii vor alege muzeele paleontologice în detrimentul pupăturilor pe moaște, iar la procesiunile religioase se vor comporta la fel de disciplinat ca protestanții. Vor dispărea bârfele, gunoaiele aruncate pe stradă, flegmele de pe trotuare și cojile scuipate peste tot din cauza dictaturii. Internauții români nu se vor mai înjura reciproc pe internet, anulându-se împărțirea nației în băsiști și antibăsiști. Emisiunea lui Mircea Badea se va numi "Filocalia pentru toți", iar Zăvorancele vor fi înlocuite în preferințe cu concertele din muzică de Bach, scrise sau transmise.

7. Încă una și ne-am dus: Ion Iliescu va fi în continuare Ion Iliescu, chiar dacă Nostradamus o va nimeri, în sfârșit, pe aia cu sfârșitul pandemic al lumii.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare