HomeActualitateAiasta nu se poate, Maiestate!

Aiasta nu se poate, Maiestate!

Pus în geam, ca bunica lui Bulă, doar în zilele de pensie, de o camarilă pe lângă care cea a tătânelui său, Carol, părea întruchiparea onestității, Regele Mihai este scos într-un mod urât de pe scena istoriei. De parcă n-ar fi fost suficiente scandalurile din trecut, cu talentatul actoraș Radu Duda, promovat din rolul de ține-tavă al familiei regale, la cel de prinț moștenitor, cu prințesa din America judecată pentru smardoieli ilegale de cocoși, aflăm acum că familia regală are la Fisc datorii în valoare de aproape un milion de coco. Și, probabil pentru că li s-a părut că e prea puțin într-o țară ca România, unde, dacă n-ai datorii imense la stat ești considerat un amărăștean, un desculț sau, mai grav, un om cinstit, capetele regale s-au gândit să ceară și scutirea totală de taxe și impozite pentru castelul de la Săvârșin, pe motiv că Regele Mihai ar fi veteran de război!

Carevasăzică, domnii și doamnele cu sânge albastru natur sau doar infuzat nu se mulțumesc doar să îngroașe obrazul lor subțire neplătind un sfanț statului, dar mai cer și să fie scutiți, pe viitor, de vreo plată. Că doar monarhia e de drept divin și cum să-i pui impozit pe venit lui Dumnezeu? Cât despre motivul invocat, acela că fostul suveran ar fi veteran de război, el reprezintă o jignire adusă sutelor de mii de soldați români morți de la Cotul Donului și până în munții Tatra. Cum adică ”veteran de război”? Dacă ai făcut războiul într-un palat, meșterind la mașini sau flirtând cu diverse domnișoare de onoare se cheamă acum că ești veteran de război? E de-a dreptul de porc ca famelia regală să ceară acum scutirea de taxe doar fiindcă Mihai, în tinerețe, a vizitat și el de vreo două ori frontul, sub pulpana lui Antonescu, a dat de vreo trei ori din cap, încuviințând ce zicea mareșalul și, după război, a fost decorat de Stalin cu o tinichea sovietică. Cum îi zicea un premier patriot străbunului lui Mihai, Carol I, ”Aiasta nu se poate, Maiestate!”.

Când Regele Mihai era în exil, la Versoix, milioane de români îl așteptau în țară ca pe pâinea caldă. Îl credeam, pe atunci, vertical și incapabil să bată palma cu comuniștii care-l alungaseră. Dar uite că anii au trecut și încet-încet, familia regală s-a dovedit mai adaptabilă decât am fi putut bănui. Nu doar că a făcut prieteșug cu indivizi precum Iliescu, Năstase sau Voiculescu, dar a și început să se comporte aidoma clasei politice ”de meserie auto”, compusă, mai ales, din mârlani și grobieni care nu știu cum să tragă în piept mai bine statul și legile, cum să nu-și plătească datoriile și cum să-și cerșească noi drepturi. Nu mai vorbesc de faptul că, la averea lor, (vreo 60 de milioane de euro, potrivit Top 300 Capital), capetele astea cu coroane imaginare și-ar fi putut permite lejer să-și plătească dările, evitând să fie puse în aceeași panoplie cu evazioniști sau penali celebri, ca Robert Negoiță, Becali, Prigoană sau Țânțăreanu.

Dintr-o instituție venerată de români, monarhia tinde să se transforme într-o altă interfață a politicii de mucava dâmbovițene. Iar Regele Mihai e pe cale să devină, împins de la spate de profitorii din jurul său, un patriarh Daniel cu sânge albastru. Căci, așa cum patriarhul Daniel e scutit de taxe, deși umflă o grămadă de bani din lumânări, tămâie, cruciulițe și icoane, așa și casa regală ar vrea să fie scutită, deși umflă și ea o târlă de arginți din asocierea cu branduri comerciale. Asocierea e atât de profitabilă încât prinții și prințesele acceptă chiar și situații de-a dreptul penibile, ca de pildă lansarea ciocolatei ”Alteța Sa Regală Principele Radu”, care are 55% cacao! Domnu Duda, chiar așa, să accepți să te faci de cacao pentru niște bănișori la teșcherea? Cum era vorba aia –  noblesse oblige, parcă? Sau matale nu le ai pe astea cu noblețea?

Așa că în concluzie, cred că nouă, oamenilor cinstiți, fraierilor plătitori de taxe, nu ne rămâne altă soluție decât să refuzăm să mai plătim un leu la Fisc. Cel puțin eu așa am de gând să fac. Adică la cât ”război”, ”macao” și ”toci” am jucat când eram copil, n-oi merita și eu titulatura de ”veteran de război”?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare