HomeActualitateAli Sile Cămătaru Baba și cele 40 de prostituate

Ali Sile Cămătaru Baba și cele 40 de prostituate

Lumea este plină de hoți și gherțoi dar, peste tot unde te-ai duce-n lumea asta, n-o să dai de specimene ca cele prezente în Carpați. Exemplul cel mai prorific este Vasile Balint, pentru prieteni Sile Cămătaru, un cămătar, după cum îi zice și numele, care, oricât mălai și-ar putea însuși, folosind orice metodă de șifonare a banului, nu își permite haine pe măsura burții din dotare. Se vede treaba măi nene, măi, că oamenii de rând au o slăbiciune pentru ființele 60-90-60, că astfel nu-mi explic de ce nu fac haine pentru aceștia.

În fine, lăsându-i burta deoparte, mă simt obligat să anunț mica publicitate că acest Sile a ajuns în arestul poliției pentru pornografie și proxenetism. Vedeți voi, grasul nu se află la prima abatere de la dieta pe care i-a prescris-o legea, dar în ultimele dăți, poliția a închis fie ochii, fie buzunarul la faptele lui. Și, cum dacă-i dai porcului un deget, el îți ia toată mâna, așa și Sile, văzând că i se dă undă verde la ilegalități și a început să le facă cu duiumul.

Cum spuneam, gherțoiul a fost prins cu ciocolata-n mână, chiar în mijlocul curii de slăbire și jap! la poliție. În cazul de față, factorul diabetic al lui Sile a reprezentat un grup de proxeneți și prostituate, laolaltă cu peștii aferenți și un salon de masaj. Toți aceștia au fost aruncați în dubă și aduși la Judecătoria Sectorului 1, împreună cu suita de borfași mărunți care îi păzeau spatele lui Balint (Adrian ,,Limbă” Panduru, Teodor ,,Teo” Ion, ș.a.m.d) și însuși personajul în cauză.

Ei bine, toate bune și frumoase până acum, dragii moșului, dar ce s-ar întâmpla dacă articolul ăsta ar fi citit de maratoniștii RedTube-ului? Nu ar pune ei întrebarea: ,,Da bine băi, cu ce a greșit omul?”? Ba da. Vedeți voi, omul ăsta (care seamănă cu orca de la Delfinariul din Constanța, dar mă abțin de la comentarii) a vândut fete pentru o oră-două de plăcere, unor masculi la vreo 50 de ani sau mai mult, pe prețuri exagerate. Nu zic, îl mai apucă pe om hormonul, cred și eu, dacă bagă numai șaorme și fumează numai marfă din Cuba, dar să bagi prețuri de zici că ești la expoziție de mașini, nu în fața unei blonde tunate, e cam piperat, nu?

Explicând și acest fapt, mai am de lămurit o singură problemă: celula de la mititica. Ei, aici este o problemă majoră. Din câte știu eu, nici o închisoare din România, care se respectă cât de cât, nu deține celule 10×10, cu spa, teveu curbat și pachet de date 4G. Așa că, măi organe ale legii,  pregătiți-vă și voi dacă tot vreți să adăpostiți o așa personalitate ca domnu Vasile Balint. Să nu vă treziți că mai face naibii cine știe ce trafic cu minore.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare