HomeActualitateAutostrada Lugoj-Deva nu se termină în plin câmp, ci...

Autostrada Lugoj-Deva nu se termină în plin câmp, ci într-un portal intergalactic!

Criticaţi pentru că autostrada care ocoleşte Lugojul, spre Timişoara, se termină în plin câmp, deşi a fost inaugurată cu surle şi trompete, regii asfaltului au oferit presei o explicaţie uluitoare. Ei susţin că, de fapt, autostrada nu se opreşte pe coclauri, ci face joncţiunea cu un portal spaţio-temporal intergalactic.

„Doar noi, domnul Ponta, domnul Şova şi alţi câţiva contactaţi din Guvern putem vedea acest portal. Restul românilor nu sunt suficient de evoluaţi spiritual pentru a-l vedea şi de aceea ne critică aiurea, ca proştii, în loc să ne mulţumească pentru că le-am adus galaxia mai aproape. Numai graţie inteligenţei noastre artificiale au acum legătură directă cu Marte, Venus, Sirius, Carul Mare şi Norul lui Magellan. Aşa că, în loc să ne înjure de mamă, mai bine s-ar ruga de sănătatea noastră! Ia să-i vedeţi la anul cum pleacă toţi pe şoseaua asta la cules de  căpşuni pe Andromeda, aici nemai fiind nimic de cules, că am cules deja noi!”, ne-a declarat, telepatic, un cunoscut rege al asfaltului.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare