HomeActualitateAuzind că Dumnezeu preferă lemnul, PF Daniel va cumpăra...

Auzind că Dumnezeu preferă lemnul, PF Daniel va cumpăra IKEA ca să-și mobileze Catedrala!

Până acum, în toată povestea cu cântec iscată de cântecul formației Taxi, am auzit voci din toate taberele, mai puțin vocea plăcută, baritonală, a PF Daniel. Din surse demne de încredere am aflat însă că Megafericirea Sa nu și-a exprimat până acum vreo opinie nu neapărat din smerenie creștinească, ci pentru că mai avea un rest de numărat de la ultima lucrare cu trafaletul sfințit. Și, precizează aceleași surse, în vreme ce număra banii, lui PF i-a venit o idee extraordinară – de aceea românilor, în general, nu le vin idei extraordinare, pentru că n-au ce număra. Pe concret, cum ar zice domnul Vanghelie, Ultrafericirea Sa s-a gândit dacă nu cumva artiștii ăia, așa atei și anticriști cum sunt ei, or avea dreptate cântând că Dumnezeu preferă lemnul. De aceea, ca să evite orice posibile situații penibile atunci când se va afla față în față cu Sfântul Petru, PF Daniel ar fi decis, se pare, să nu mai bage în catedrală mobilier de aur, bătut cu cristale Swarovski, ci mobilă simplă, din lemn, ca orice bugetar.

Date fiind dimensiunile Catedralei, PF Daniel nu a găsit niciun producător român de mobilă capabil să producă atâtea obiecte, așa că nu a avut încotro și a trebuit să apeleze la Ikea. Pentru că e totuși un mare patriot, n-a vrut să dea apă la moară blasfemiatorilor, să zică ăia ”Ia uite, bă, Pefeul cumpără mobilă de la IKEA”, Suprafericirea Sa a decis să scoată de pe CEC o parte din banii încasați pe ultimele acatiste și să cumpere cu totul IKEA! Ca să fie treaba oablă, el s-a gândit deja și la denumirea pe care magazinul o avea când va deveni creștin-ortodox și românesc: ”Cuvioasa Icheia”. De asemenea, tot din patriotism și pentru a nu li se mai luxa limba în gură românilor rostind denumiri precum ”Canapea Bjornevirr” sau ”Bibliotecă Runbrendatl”, toate produsele vor primi nume creștinești, gen ”Fotoliu Preasfințitul Șpăgarie” sau ”Masa Cuvioasa Marișica”.

”Noi nu ne prea pricepem la montat mobilă, mai ales că asta de la IKEA e foarte greu de pus, așa că apelăm la spiritul creștinesc al enoriașilor, să vină să ne ajute. E drept, catedrala e destul de mare și s-ar putea să nu ne ajungă toate exponatele de la IKEA, dar, dacă vom mai avea nevoie de niște scândurele, ceva, pentru cutiile milei, nu e o problemă, că îi rugăm pe politicieni să ne doneze puțin din limbile lor de lemn, că și noi facem atâtea pentru ei”, a precizat o sursă din cadrul BOR.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare