HomeActualitateBig Brother umblă cu Big Shopârla

Big Brother umblă cu Big Shopârla

Profitând că-l are pe Mihalache ca om de casă la Cotroceni, Premierul nițel cam plagiator și mult prea mitoman Victor Ponta încercă să plaseze o falsă problemă între competențele lui Kalus Iohannis. Cică este rolul președintelui să medieze eventuale neînțelegeri între instituții precum Serviciul Român de Informații si Curtea Constituțională a României. Probabil a scos chestia aceasta din lucrarea pe care a plagiat-o ca să o dea drept doctorat, sau din viitorul doctorat pe Autostrada Brașov-Comarnic. Să vă traducem noi ce vrea să zică Ponta: SRI declară că nu e de acord cu deciziile CCR, deci ele trebuie revizuite. Ce zice CCR este valabil numai când trebuie dat jos Băsescu. Dar cum Băsescu nu mai este, vine Ponta și bagă șopârla.

Dar o bagă gata bolnavă, căci SRI nu este o “putere” a statului, ci un serviciu aflat sub control parlamentar. Deci nu are președintele ce să medieze conform Constituției. Cineva să-i dea “la loc comanda, ofițer acoperit Ponta”, iar șefii SRI să facă bine să respecte deciziile CCR și să nu le comenteze în public. Cu atât mai puțin să amenințe judecători, căci Constituția e valabila și pentru SRI și pentru directorul institutiei.

Și, că tot veni vorba despre șopârle, într-un interviu destul de anost acordat sâmbătă seara jurnalistului Dan Andronic în emisiunea “Lumini și Umbre” de la B1TV, după ce a ameninţat pe toată lumea cum va avea de suferit de pe urma teroriștilor, Maior s-a împăunat către final că are ofiţeri acoperiţi în presă "ca şi în alte state democratice".

Nu știu cum este în alte state democratice să servești Patria de la două țâțe – și nici cum ne toarnă unii numai din patriotism remunerat, dar mi-a sărit în ochi (și m-a zgâriat la urechi) atacul Sorinei Matei la Curtea Constituțională – cu linie directă la Daniel Morar. A afirmat jurnalista B1TV, ori ca șopârlă de serviciu, ori ca și crasă neștiință, cum că Daniel Morar “s-a pus raportor pe toate cele trei legile”. Însuși el, ca să dea o lovitură mortală Legii Big Brother – să înțelegem…

Numai că Legea 47/1992 a CCR, stipulează, la articolul 9 (atribuțiile Președintelui Curții Constituționale, alin. c), că acesta “desemnează judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege şi stabileşte termenele de judecată”.

Ori Daniel Morar nu este președintele CCR.

Deci: câți ne lucrează sub acoperire doar din simplă obligație față de securitatea națională?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare