Tupeul, iresponsabilitatea, replicile de autobază, mizeria morală și iuțeala cu care se ”întoarce portofelul pe dos” la nivel oratoric, dorința de parvenire rapidă și de îmbogățire cu viteza luminii, spectacolele ieftine regizate printre tarabe, câteva panseluțe aruncate ici-colo în văzul fraierilor, sunt amestecul perfect care îi îngăduie unui individ ca Piedone să revină în politică, anunțându-și din nou candidatura ca independent la Primăria Sectorului 4.

Nu mai contează că 64 de oameni și-au pierdut viața în Clubul Colectiv din cauza proastei administrări și a autorizațiilor eliberate după ureche, că oamenii săi ar fi trebuit să controleze activitatea agenților economici din zonă, este important doar că omul revine nonșalant și vrea Primăria înapoi. Creștinul ortodox nu mai are sensibilitate și vrea din nou bucatele cele mai bune în capul mesei. Obsesia puterii încețoșează rațiunea și îl împinge pe cercetatul penal în două cauze să poftească iarăși la funcție. Este foarte adevărat, Piedone nu le-a dat foc tinerilor în club, nu a montat artificiile și nu a înghesuit cu mâna lui peste 400 de persoane înăuntru, dar vorbim de conștiință și de morală. În mandatul lui s-au întâmplat aceste lucruri și oricine altcineva ar fi dormit cu sughițuri până la sfârșitul vieții. Cristian al nostru, evlaviosul de serviciu, drept-închinătorul smerit, nu. El face parte din categoria specimenelor care aduc minerii înarmați cu bâte la București și a șoferilor care, din cauza vitezei demente, omoară trei oameni în curbă, ca mai apoi, și unul și celălalt, să continue să ofere lecții de bună purtare celorlalți.

Monștrii fără conștiință respiră nestingheriți printre noi. Greșesc, unii dintre ei ucid, alții schimbă destine definitiv doar prin ignoranța cu care dirijează instituții, dar revin ca niște moroi veseli, imperturbabili, să-și reia activitățile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu m-a surprins niciodată consistența obrăzniciei celor care insistă să conducă, să aibă mâna pe butoane și să stea în permanență ”mufați” la banul public. Este în natura lor, unii au gena furtului în ADN, alții au fost crescuți în familii de o bogăție obscenă și nu concep colacul de WC fără cristale Swarovski sau consoarta fără tuning. Este, pe undeva, o realitate a României cu care dacă nu te familiarizezi măcar temporar, riști să te transformi într-un ciudat inadaptabil.

Ceea ce uimește și reușește să creeze îngrijorare este imposibilitatea oamenilor de a percepe fenomenul în ansamblu, de a-și da seama că scamatorii ăștia ridicoli nu mai au dreptul la o a doua șansă. Ești om politic? Ai furat, ai mințit ca un porc, te-ai combinat și ai pus gura la țeava bănuțului public, din cauza ta au murit oameni, te-ai retras și ai promis că ne vei lăsa? Pleacă și uită-ne, prietene. Nu mai reveni ca o slugă, în genunchi, gata să lingi papucul alegătorului pentru un blid cald. Vina nu este în întregime a ipochimenului care mai vrea un mandat, ci și a votantului care se lasă prostit pe față, amăgit de legende cu borduri, fântâni arteziene, reabilitări termice și dungi pe șosea. Vina o poartă și omul din casă care uită că lucrările nu s-au dat pe bune, ci prin negociere directă. Oamenii trec cu vederea mult prea ușor ”cumetriile” și scuipatul de pe obraji, își imaginează că Piedone, în acest caz, ar fi vreun erou care a venit cu bani de acasă să le facă lor un bine și că altul ca el nu mai există pe fața pământului.

”N-am să mai fiu primarul Piedone, nici omul politic Piedone… Aici se încheie cariera mea politică, mă retrag… N-am depins de partide…”

Sunt doar câteva declarații pe care le dădea printre suspine doar în urmă cu câteva luni, când organele de anchetă îi puseseră cătușele pe mâini. A uitat repede. Și minte furibund, prostește pe față. Cum adică nu a depins de partide Cristian Popescu Piedone? Nu a fost membru PSD, PC și UNPR? Acum, dacă s-a pictat independent, are senzația că toată lumea e tâmpită și a uitat prin câte bărci și-a plimbat fundul?

”M-ați întrebat de ce nu mai fac nimic pentru voi, de ce v-am părăsit.”

Acum se crede un fel de Mesia, gata să se jertfească din nou pe altarul birocrației locale și să facă totul pentru bunăstarea bucureștenilor. E nebun sau îi crede nebuni pe cei cărora li se adresează? A pierdut Piedone orice urmă de rațiune? Personal, nu cred. Omul calculează bine, la milimetru, își cunoaște electoratul și știe foarte bine ce strune să ciupească pentru ca oamenii să-i mai dea o dată posibilitatea să sugă în liniște laptele dulce al administrației locale.

Este doar un cabotin pe care legea îl mângâie pe cap și îl ascunde sub aripă. Un personaj, ca alte câteva mii din toată țara, candidați pe nici nu se știe unde, care profită de rapiditatea cu care oamenii de rând se amăgesc că le va fi mai bine. Popescu, creștinul și smeritul, este un păcălici al zilelor noastre care este pe cale să reușească două lucruri dintr-o singură lovitură: să-și bată joc de memoria victimelor de la Colectiv și să-i tragă suveran în piept, încă o dată, pe locuitorii Sectorului 4.