HomeActualitateCaz ULUITOR! Bătaie între doi profesori de liceu. Vezi...

Caz ULUITOR! Bătaie între doi profesori de liceu. Vezi de ce

Anunțul de săptămâna trecută al ministrului intermiar al Educației, Liviu Pop, cu privire la mărirea cu 15% a indemnizațiilor profesorilor care vor face parte din comisiile de evaluare a lucrărilor de la bacalaureat a condus la un conflict incredibil între doi profesori de matematică din comuna Milcoiu, județul Vâlcea.

Henorel Popescu și Roland Carcalete, cadre didactice la Grupul Școlar de Metale Neferoase din localitate, au fost văzuți în cursul zilei de ieri cărându-și pumni și picioare în fața primăriei din comună. Contactați de reporterii Academiei Cațavencu, cei care anchetează cazul au descoperit că mărul discordiei dintre cei doi este creșterea cu 60 de bani a indemnizației de corector pentru bacalaureatul de anul acesta. Cum comuna Milcoiu nu poate trimite decât un singur profesor în comisia județeană de corectori, singurele două cadre didactice din comună care se pricep la calcule diferențiale și teorema lui Thales s-au angajat într-o luptă pe viață și pe moarte.

Potrivit unor surse din anturajul Grupului Școlar, amândoi aveau planuri mari cu cei 15% în plus. După cum ne-a declarat țața Floarea, femeia de serviciu a faimoasei instituții de învățământ, Henorel Popescu plănuia să le cumpere celor doi copii ai săi vată de zahăr la bâlciul din comuna Drăgășani, în timp ce Roland Carcalete ar fi vrut, pur și simplu, să mai bea o bere.

Primarul, cârciumarul și șeful de post din Milcoiu au hotărât înființarea unei comisii de arbitraj pentru a se dumiri cine are nevoie mai mare de bani.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare