Până să mergem în vizită la Biroul Pirotehnic din Poliția Capitalei credeam că suntem în stare să dezamorsăm o bombă dacă e cazul. Pare simplu, nu? Trebuie doar să o găsești și să tai firul roșu. Sau pe cel albastru, mă rog! OK, poate pe cel verde! În realitate însă, lucrurile nu-s nici pe departe așa de simple. De exemplu, am aflat de la comisarul-șef Mugurel Săftoiu, șeful biroului, că nici măcar termenul „dezamorsare” nu-i cel corect, ci, de fapt, se spune că „neutralizezi” o bombă.
Dezamorsarea pe care ne-o imaginăm noi e doar din filme, pentru că de obicei nu prea trimiți oameni lângă chestii care pot să facă BOOM!, decât ca ultim resort. În multe cazuri se folosește, de fapt, un procedeu de disrupție, cu un fascicul de apă. Dacă deja vedeți titluri tabloide de tipul „Rămâi mascat! Pirotehniștii români se luptă cu bombele folosind apă”, veți fi surprinși să aflați că apa, manipulată în anume feluri, poate să treacă și prin blindaj de tanc. De fapt, pirotehniștii de la Capitală se luptă cu dispozitivele explozive folosind echipamente la standarde europene, semn că, măcar când vine vorba de explozii, statul români își mai și face datoria când vrea. Băieții de la pirotehnic au costume de 40 de kilograme, sub care mai trebuie să poarte și un costum de ventilație. Colegul Mihai și-a pus doar casca de la un astfel de costum pe cap și a înțeles de ce pirotehnia e o muncă grea. La propriu!
Care e ocupațiunea mintală a pirotehniștilor?
Pirotehniști avem în Poliția Română de 27 de ani, și de atunci n-au avut timp să se plictisească. E adevărat, mai primesc și alarme false, dar nu-și permit niciodată să riște. Ultima mare amenințare reală de care Mugurel Săftoiu își aduce aminte e cea din 2000, din Piața Unirii, operațiune care, asemenea celorlalte, s-a încheiat cu succes.
Cine avea impresia că pirotehniștii se ocupă chiar cu orice face „BUM!” sau „POC” se înșală. Pe de-o parte, n-o să-i vedem niciodată intervenind împotriva celor care nu găsesc o modalitate mai bună de a serba Anul Nou decât cu petarde și pocnitori. De asemenea, nu se bagă nici pe felia geniștilor. Ocupațiunea lor mintală principală, ca să-l parafrazăm pe Cocoșilă, constă în identificarea și neutralizarea dispozitivelor explozibile improvizate, oricând are loc o mare sindrofie internațională, la concerte mari, la meciuri de fotbal sau ori de câte ori primesc un telefon redirecționat de la 112. Cea mai mare problemă a lor nu e reprezentată însă de dispozitivele explozibile, ci de „neutralizarea” românilor care, la intervenții, își bagă tot timpul nasul unde nu le fierbe oala. Ce să-i facem, românul nu s-a născut doar poet, ci și gură-cască.
Pirotehnia, brățară de aur
Ca să ajungi pirotehnist, îți trebuie nu doar Academia de Poliție și foarte mult antrenament, ci și o pasiune pentru electronice, cum este cea a comisarulu-șef, care, în ’95, a terminat Facultatea de Calculatoare. „E important să aibă visul ăsta și să-i placă meseria. Totuși, oricine are visul ăsta trebuie să le aibă cu tehnica. Eu nu pot să am un vis să devin pictor dacă nu știu să desenez”, povestește Mugurel Săftoiu. În plus, la Pirotehniști nu te duci ca să te îmbogățești, ci, în primul rând, din pasiune. „Pasiunea, să nu credeți că face cineva asta pentru bani. Cel mai important e să-ți placă ce faci. Dacă nu-ți place ce faci, nu-ți iese și te duci degeaba la serviciu”, spune comisarul-șef.
La Biroul Pirotehnic nu e ca la call-center, unde angajatorul își permite să-și ruleze oamenii la două luni. De ce? Pe principiul „cine nu are bătrâni să-și cumpere”, în meseria aceasta experiența contează. Pirotehnistul bătrân dezamorsează bomba bine și de aceea din meseria asta nu se iese înainte de termen (în general), ci taman la pensie, cu viața de familie
Intactă, chiar dacă lucrează, câteodată, mai mult de 24 de ore într-o tură.
Hurt Locker de România?
Când l-am întrebat despre „Hurt Locker”, comisarul-șef n-a părut surprins. „Hurt Locker este însă doar un film, dar viața bate filmul de multe ori”, spune Mugurel Săftoiu. Tot comisarul-șef continuă: „Cum vă simțiți dumneavoastră dacă există informații că în încăperea asta e o bombă, toată lumea iese, iar dumneavoastră trebuie să intrați? Nu vrem nici să dramatizăm… E adevărat, nu toate amenințările sunt reale, dar de unde știi când ești în pericol și când nu?”.
Un câine, un robot și o bombă intră într-un bar…
Pe lângă echipamente speciale de tot felul, cei de la Biroul Pirotehnic mai dispun și de niște „colegi de echipaj” mai speciali: câini și roboți. Noi l-am cunoscut pe Piro, de care am fost sfătuiți să nu ne apropiem prea mult, că nu vrem să-l supărăm. Ni s-a părut, fără mișto, un exemplar magnific. Nici măcar nu-i băga în seamă pe maidanezii care-l lătrau pe stradă, fiind prea ocupat să caute exploziv în permanență. Sau să stea în poziții de nobil englez. Astfel de eroi patrupezi sunt ținuți în serviciu vreo 8 ani, ca apoi să fie adoptați – de obicei chiar de membrii echipajului din care fac parte. În cazul lui Piro e clar că va avea o pensie absolut excelentă, fiind văzut de polițiști ca un coleg cu drepturi egale.
Roboțeii pirotehnici par desprinși dintr-un film științifico-fantastic. Ne-a adus aminte de Wall-E, doar că, în loc de strâns gunoi, se ocupă de salvat vieți omenești.
În istoria sa, Biroul Pirotehnic n-a avut parte nici de pierderi umane, dar nici materiale. Totuși, un singur regret avem și noi: că nu intră în atribuțiile lor să neutralizeze și petardele din showbizul autohton ori bombele improvizate din presă.
Mihai Cernea, Radu Uszkai
Publicat în AC, NR. 26
