HomeActualitateCezar Avrămuță, stegarul în căutarea adevărului

Cezar Avrămuță, stegarul în căutarea adevărului

 E marți, cald, 31 de grade. E atât de cald, încât nici USL-iștii nu au chef să se bucure prea mult de victoria recentă, de scârbă să nu-și transpire costumele de firmă. La munte se-ncing grătarele, iar la mare se-ncalecă prosoapele pe plajă. Bucureștiul e mai liber.

Pe la ora 14, în fața Casei Poporului, cum traversezi parcul Izvor, vezi un drapel fluturând. De departe zici că-i vreun protest, că mare mai e drapelul. Când te apropii, vezi un domn pe la 50 de ani, îmbrăcat în straie populare, cu niște papuci de pluș la gât, care flutură de zor tricolorul. E vesel, face semn cu mâna șoferilor mai tineri care îl claxonează mândri. Ce și-or zice ăia din mașini? „Da, frate, uite un român adevărat! Flutură steagul chiar și pe căldura asta, necalificați la Euro.”

E Cezar Avrămuță, cunoscut ca Stegarul de la Piața Universității, iar de câteva luni pare să fie full-time stegar. Dacă nu e la Piața Universității, merge cu drapelul la Bookfest, prin fața Casei Poporului, ori brambura prin oraș. Ce vrea el? Să-i dea papucii lui Băsescu. Asta explică de ce îi ține la gât. Să aibă o relație așa de apropiată cu Băsescu încât să-i dea papucii? În ziua de azi, când vrei o despărțire, e mai ușor să eviți, să nu mai suni, să nu mai cauți. Să nu votezi.

Are o șapcă galbenă cu USL care nu prea se asortează cu ținuta populară. Vorbește puțin de monarhiștii din Piaţa Universității și de bucuria faptului că o să cadă și Băsescu. E în căutarea adevărului, dar nu prea știe dacă și USL-iștii sunt pe bune cu adevărul. Important e să nu mai mințim… cu toate că minciuna e parte din noi ca ființe. Și uite așa se-nvârte filosofia asta a adevărului în jurul cozii, concluzia fiind că prin adevăr ajungem la Dumnezeu. Și de acolo? Poate un președinte mai bun. Da’ cu monarhiștii ce facem? Păi, adevărul care… și tot așa.

Îi roagă pe toți cei care-l pozează să-i pună imaginile pe Facebook, acolo unde vedem că e liberal, ține cu Crin și cu Robert Negoiță. Probabil își inspiră propria filosofie din predicile lui Dan Puric, un alt filosof care se învârte în cerc cu explicațiile până se plictisește și spune răspicat: „Dumnezeu! Atât!”.

Materialul ăsta nu se încheie aici. Așteptăm ca Cezar Avrămuță să se despartă de Băsescu, să vedem dacă USL-iștii sunt adevărul. Dacă nu, să-i facem rost de o șapcă de la UNPR, PP-DD, ori, de ce nu?, de la PDL.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare