HomeActualitateCine-a fost frate cu Bercea, o să fie și...

Cine-a fost frate cu Bercea, o să fie și cu Borcea!

Deși știa, probabil, proverbul ăla românesc cu tărâțele, troaca și porcii, căci nu pare genul de individ care să fi băut cerneala la școală, ca alții, Mircea Băsescu, frățiorul fostului președinte a preferat să se înhaite cu niște magraoni cu care un om cinstit și cu portofelul la el n-ar vrea să împartă nici măcar liftul, de la parter la etajul șase. Băsescu Senior n-a avut nicio greață să facă oareșce combinații cu niște infractori dovediți, ba mai mult, să-l tragă după el și pe ilustrul Băsescu Junior.

După o țigănie de proces, cu șantaje, amenințări, jurăminte, să-moară-familia-mea-și-copilașii-și-ce-am-pe-casă și alte asemenea tradiții populare indiene, procurorii au cerut șapte ani cu executare, pe considerentul că traficul de influență a fost dovedit cu vârf și îndesat. Judecătorii însă, s-au uitat la mustața căruntă, de șpagasin cu ștate vechi, a inculpatului și li s-a făcut milă. Așa că i-au dat numai patru ani. Din care, pentru că are o anumită vârstă și pentru că a fost băiat cuminte și n-a ieșit, în timpul arestului la domiciliu, nici măcar până la colț, să-și ia țigări, Mircea Băsescu va executa doar patru luni.

Deci, să recapitulăm: frățiorul Băse primește șpagă 300.000 de euro de la famelia lui Bercea Mondial, cu care se înrudise, stă luni bune în arest la domiciliu – dar nu în vreo garsonieră confort III din Zăbrăuți, ci în ditamai viloanța cu de toate – și, la final, încasează patru luni de închisoare. Cred că nu există om în țara asta care, dacă-i spui că primește 80.000 de euro ca să stea o lună la închisoare, te-ar refuza. Cred că și un claustrofob s-ar risca, la banii ăștia, să stea patru săptămâni în celulă. Dacă asta este dreptate, doamnă Justiție din România, apăi te rog să ți-o bagi matale frumușel și anume în poponeț, căci e de tot rahatul.

O amărâtă care mută un gard, într-un sat de unde se agață harta-n cui, ia cinci ani cu executare și n-o mai bagă nimeni în arest la domiciliu, și un rechin de apă dulce ca Mircea Băsescu primește patru luni pentru că a strecurat în buzunar sutele de mii de euroi dați de rubedeniile lui Bercea? Băsescu M. merita să bage pușcărie la greu doar din simplul motiv că a intrat în această frăție a lichelelor și l-a târât și pe frate-său după el. Și e normal ca acum Traian Băsescu să înjure cu șapte guri justiția din România: are dreptate, dar nu în sensul că justiția e prea dură, ci că e prea blândă, e de-a dreptul proastă de bună cu cine nu merită. E mumă pentru șacali, dar ciumă pentru fazani.

Așa că să nu te mai văd cu justiția-n gură, nenea Traiane, că n-ai dreptate. Uite, frățioru, dacă a avut noroc, stă doar patru luni la răcoare, ceea ce, pe căldurile care se anunță, e chiar boierie curată. Unde mai pui că va face pedeapsa la hotelul all-inclusiv Poarta Albă, unde va fi coleg de duș cu Cristi Borcea și, la cât e el de sexy, cu mustața aia pe oală, parcă văd c-o seduce pe Pelinel și-i mai face aia și lui un demn urmaș, că doar știți cum se spune: lucrul bun la patru luni se cunoaște.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare