HomeActualitateNoul Cod Penal, pe înţelesul tuturor

Noul Cod Penal, pe înţelesul tuturor

Deoarece noul Cod Penal conţine numeroşi termeni tehnici, total necunoscuţi publicului larg, vă prezentăm în continuare o selecţie a celor mai importante modificări ale lui, pentru a fi mai uşor înţelese de opinia publică.

 

Articolul 1

Legalitatea procesului penal

Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege sau dispoziţiei de moment a judecătoarei, chiar dacă aceasta se află într-una din zilele ei delicate.

Articolul 3

Prezumţia de nevinovăţie

Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă sau până când aduce legitimaţia de parlamentar sau carnetul de membru de partid cu cotizaţia la zi.

Articolul 5

Aflarea adevărului

Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge probe în favoarea suspectului. Atunci când aceste probe nu există, organele de urmărire penală sunt obligate să le inventeze, fiindcă altfel nu mai primesc prima de Paşte.

Articolul 12

Dreptul la libertate și siguranță

Dreptul infractorului la libertate nu poate fi îngrădit de niciun proces penal. De asemenea, pentru că viața de infractor poate fi uneori primejdioasă (amenințarea unor clanuri rivale, de exemplu), delicventul are dreptul la siguranță. Drept urmare, statul se obligă să-i angajeze, pe cheltuială proprie, personal de pază și protecție pe toată durata carierei de răufăcător.

Articolul 12 bis (13 e cu ghinion, deci a fost scos la solicitarea parlamentarilor cu frică de Dumnezeu)

Dreptul la apărare

Suspectul are dreptul să se apere în instanță asistat de avocați. Dreptul suspectului la apărare anulează dreptul procurorului de atac. Intenția procurorului de formulare a unei acuzații va fi considerată răutăcioasă în mod absolut gratuit și se va pedepsi cu excluderea nesimţitului din magistratură.

Articolul 20

Aplicarea legii procesuale penale în timp și spațiu

Așa cum reiese din denumirea articolului, aplicarea legii se va face în timp, fără grabă. În cazul excepțional în care acest timp îndelungat s-a încheiat cu o condamnare definitivă, procedura de aplicare a pedepsei se va desfășura în spațiu, pe o navetă de turism spaţial închiriată pe cheltuiala statului român.

Articolul 15

Conflictul de competenţă

Când două sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauză ori îşi declină competenţa reciproc, conflictul pozitiv sau negativ de competenţă se poate soluționa prin: datul cu banul, tragere la sorți sau un joc de macao.

Articolul 30

Stingerea acțiunii penale

În cursul anchetei, acțiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunțare la urmărirea penală dacă suspectul face dovada că are o cât de vagă legătură cu politicul (are vreun vecin membru de partid, a văzut recent vreun politican la televizor etc). După prezentarea acestei dovezi, acțiunea procurorilor va fi etichetată drept Dosar Politic și va înceta de facto.

Articolul 35

Incompatibilitatea judecătorului

Judecătorul este incompatibil dacă

a) până la data procesului a mai condamnat şi alţi oameni politici

b) a fost magistrat și în perioada guvernării anterioare

c) nu primește atenții din partea inculpaților

d) are un aspect fizic neplăcut și nu este fff. apreciat de inculpați.

Articolul 50

Temeiul strămutării

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate strămuta judecarea unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, atunci când există suspiciuni că instanța originală nu va da o sentință favorabilă inculpatului care a făcut cererea de strămutare.

Articolul 56

Percheziția

(1) Percheziţia poate fi efectuată prin atingere, frecare, pipăire, palpare, dar fără penetrare.

(2) Percheziţia se efectuează cu respectarea demnităţii, fără a constitui ingerinţă în viaţa privată și poate fi oprită de cel percheziționat dacă acesta folosește cuvântul de siguranță sau dacă ştie că are foloase necuvenite ascunse în chiloți.

Articolul 60

Proba şi mijloacele de probă

(1) Probele pot fi de mai multe feluri: probe fizice, scrise, orale, normale

(2) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea inexistenţei unei infracţiuni şi care contribuie la ascunderea adevărului în procesul penal.

(3) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:

a) declaraţii ale învinuiţilor, gen „Vă jur, sunt nevinovat, n-am furat nimic, am familie, nu mă nenorociţi!“

b) declaraţii ale mituitorilor gen: „Am dat şi eu şpagă, ca toată lumea“.

c) declaraţii ale martorilor gen: „Eu n-am văzut nimic, nu știu, nu mă uit la TV“.

e) înscrisuri, rapoarte, procese-verbale, fotografii de pe Facebook cu pisici, selfies, poze în Photoshop ș.a.

Articolul 74

Interceptarea

Prin interceptarea convorbirilor sau comunicărilor se înţelege interceptarea, colectarea sau înregistrarea convorbirilor ori comunicărilor efectuate prin telefon, sau prin orice alt mijloc de comunicare, precum: messenger, facebook, videochat, mirc, Hi5, twitter, morse, semnale cu fum, tam-tam etc.

Interceptarea poate fi efectuată:

a) de către orice procuror din cadrul DNA, ANI sau DIICOT, dar numai dacă jură pe Biblie că nu e băsist.

b) după ce suspectul a fost sunat în prealabil de procurorii DNA şi anunţat că va fi înregistrat. De asemenea, suspectul va fi rugat frumos să nu vorbească cu pxxx, fxx, mxxx, întrucât stenogramele vor fi date în presă şi mai citesc şi minorii.

c) după ce suspectul a fost rugat frumos să vorbească mai rar, că altfel ies stenogramele cu greşeli.

Pentru o mai mare acurateţe a informaţiei, înregistrările vor fi periate şi, ori de câte ori se face referire la sume de bani, şpăgi, contracte fără licitaţie, hoţii de milioane, se vor băga beep-uri, pentru a nu da un exemplu prost opiniei publice.

La sfârşitul anului judiciar se va alcătui un „Best Of“, adică o compilaţie din cele mai frumoase stenograme, care va fi difuzată la botezuri, tăieri de moţ, cumetrii şi alte petreceri ale parlamentarilor.

Capitolul 99

Arestul la domiciliu

Pentru că închisorile din România sunt superaglomerate, prin prezentul Cod se introduce arestul la domiciliu, după următoarele reglementări:

a) pentru corupţii care au mai multe domicilii, arestul se va face prin rotaţie: vara în vila lor de pe plajă, iar iarna în căbănuţa lor de la munte.

b) pentru corupţii care au un singur domiciliu, arestul se va face alături de nevastă, să se înveţe minte şi să mai fure altă dată. Pentru corupţii recidivişti arestaţi la domiciliu, se introduc circumstanţele agravante, sporul de pedeapsă constând în aducerea la domiciliu şi a soacrei lor.

c) pentru corupţii care n-au niciun domiciliu, fiindcă şi-au trecut toate apartamentele, casele, vilele, palatele, castelele, iahturile, avioanele şi submarinele pe numele soţiei, copiilor, mătuşii, nepotului de gradul cinci sau verişoarei prin alianţă de gradul şapte, se va introduce măsura arestului la domiciliul amantei. Lanţurile, biciul şi cătuşele roz vor fi procurate, evident, tot de amantă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare