HomeActualitateConspirație: Unde se află, de fapt, roverul spațial Curiosity?

Conspirație: Unde se află, de fapt, roverul spațial Curiosity?

După ce americanii de la NASA au anunțat cu surle și tobe că au reușit să primească primele imagini color de la Curiosity, robotul trimis de aceștia pe Marte, cercetătorii și pasionații de teorii ale conspirației au dezvăluit că toată această misiune spațială este, de fapt, un fals, roverul Curiosity fiind văzut în zona Câmpiei Bărăganului, urmărit de o echipă de filmare.

Prima remarcă făcută de conspiraționiști constă în aceea că în spatele dispozitivului spațial se poate observa cu mare atenție un alt dispozitiv utilizat pentru deplasare, intitulat de asemenea rovăr, ori căruță. De asemenea, scepticii au atras atenția asupra aspectului care implică drapelul Statelor Unite. Se pare că acesta a fost înfipt în pământ, s-a mișcat puțin în bătaia vântului și apoi a dispărut într-o fracțiune de secunde. Evident, în Câmpia Bărăganului.

Americanii s-au simțit jigniți de toate aceste afirmații și au precizat că românii care au declarat că au văzut robotul Curiosity prin traficul de la ieșirea din București au fost induși în eroare de automobilele fistichii pe care le posedă numeroși compatrioți. „Este evident că tot ce a reușit să surprindă roverul Curiosity este de origine marțiană. Chiar și cei doi români din fundal atestă ce știam de la OTV de la Leonida Bucium: există românism și dincolo de Italia și Spania”, au declarat reprezentanții NASA.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare