HomeActualitateCONTRABANDĂ. Operațiunea „Spărgătorul de nuci” s-a încheiat cu succes!

CONTRABANDĂ. Operațiunea „Spărgătorul de nuci” s-a încheiat cu succes!

Lupta pentru combaterea evaziunii fiscale ia amploare. Poliția Română a destructurat o rețea de traficanți de nuci! Mai precis, Poliția Buzău a desfășurat o amplă acțiune de arestare a membrilor unei rețele care făcea contrabandă cu nuci și miez de nucă. La operațiune, care sper din tot sufletul să se fi numit „Spărgătorul de nuci”, au participat nu mai puțin de cinci instituții din cadrul IPJ Buzău: Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi secţiile de Poliţie Rurală Pârscov şi Cislău. Grupul infracțional desfășura afaceri ilegale cu nuci și miez de nucă. Evazioniștii au folosit chiar și acte false! Cel puțin 9 persoane sunt anchetate sub aspectul săvârșirii de evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la suma fabuloasă de 1.000.000 de lei. Adică vreo 230.000 de euro. Adică un căcat, ar spune gurile rele. Acele guri care, cel mai probabil, cumpără și mănâncă nuci de contrabandă!

Eu, unul, sunt foarte mândru de autorități. Am început lupta pentru combaterea evaziunii fiscale, boală grea, strămoșească, cu dreptul. Știu că mulți o să facă mișto de acțiunea executată ca la carte de polițiștii buzoieni, dar, vă spun sincer, nu e cazul. Păi, cum pot ei să lupte cu marii evazioniști, firmele-căpușă ale băieților deștepți, șmenurile baronilor locali, traficanții de țigări, de alcool, interlopii și mulți alții dacă nu au antrenamentul necesar? Traficul cu nuci poate crea un precedent periculos dacă nu este sufocat din fașă. Chiar în halul ăsta am ajuns, vă întreb? Să cumpărăm nuci, miez de nuci, dulceață de nuci, șampon din frunze de nuc pe sub mână pentru că alea legale sunt prea scumpe? Ba chiar propun introducerea unui mecanism de verificare a provenienței nucilor. Să știm, dom’le, dacă sunt nuci originale, ce garanție au, dacă sunt umflate artificial și tot tacâmul. Ar fi culmea să mă duc la piață să cumpăr nuci, să cred că sunt originale și, de fapt, să fie fake-uri din Republica Moldova sau pur și simplu proaste, cum sunt țigările de pe acolo.

Aș vrea chiar să știu unde pot raporta astfel de cazuri. De pildă, vânzătorii ăia ambulanți de pe marginea drumurilor de munte, care vând siropuri, dulceață, miere, șerbet, nu mi-au dat niciun bon fiscal, nimic. Totodată, aș vrea să lansez un avertisment legat de traficanții de corcodușe. Să acționăm preventiv, că acum să termină iarna!

STOP TRAFICULUI DE NUCI!

Exclusiv online

Redacția
Redacția
"Academia Catavencu”. Umor Serios. Nu avem tabuuri, nici prejudecati. Criticam si carcotim

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare