HomeActualitateCu Dr. Menci la psihiatru

Cu Dr. Menci la psihiatru

Pentru a-şi demonstra cu argumente de necombătut nevinovăţia în "Dosarul Telepatia", fachirul financiar Voiculescu a apelat la serviciiile unui celebru psihiatru american. Dr. Mandelshtam Voiculovich este de origine română şi a răspuns cu amabilitate cererii, contra unui onorariu de 1.000.000 de dolari. Domnia sa a primit comanda unei şedinţe de hipnoză regresivă cu pacientul Doctor Menci; procedura va proba clar faptul că dl. Mencinicopschi nu l-a întâlnit niciodată pe dl. Voiculescu, iar detaliile privatizării ICA s-au stabilit numai telepatic; iar asta până şi Băsescu trebuie să o recunoască: nu este incriminată de niciun Cod Juridic, nici chiar de al talibanilor sau tabla legilor şamanice din Burkina Faso. Sesiunea s-a încheiat cu succes, iar noi suntem în măsură să vă prezentăm înregistrarea; vom folosi, pentru economie de spaţiu, variantele prescurtate ale numelor celor doi, Dr. Menci şi Dr. Mandy:

Dr. Mandy: Dle Dr. Menci, sper că aţi urmat întocmai indicaţia mea preparatorie şi nu aţi consumat carne în ultimele 24 de ore. Proteinele, mai ales cele de origine animală, pot produce perturbări ale canalelor energetice neuronale şi, pe cale de consecinţă, o regresie importantă în acurateţea informaţiilor.

Dr. Menci: Fiţi pe pace, stimate domn, nu vă uitaţi la şunculiţele mele oarecum derutante. Au apărut datorită vârstei înaintate şi stresului acestui proces interminabil care, timp de 6 ani, mi-a tăiat şi pofta de hrişcă în iaurt dietetic. Am servit doar nişte ciuperci, cu o salată de legume asortate şi fără ulei.

Dr. Mandy: OK, drag coleg. Vom începe printr-o relaxare (a dumneavoastră) şi vă rog să vă aşezaţi întins pe canapea, alungându-vă din minte orice grijă materială. Concentraţi-vă, respiraţi regulat şi spuneţi-vă continuu în gând: eu, Dr. Menci, sunt o entitate liberă de orice claustrare!

Dr. Menci: Sunt liber pe dracu', n-aţi auzit cât mi-a dat justiţia băsistă?! Numai de relaxare nu-mi arde mie pipota acum!

Dr. Mandy: Distinse coleg, este o condiţie intrinsecă procedurii, iar neatingerea ei ne închide apriori orice perspectivă. Am să vă ajut cu acest pendul pe care, evident, îl voi pendula în faţa ochilor dvs. E mai bine?

Dr. Menci: Luaţi pendulul ăsta de aici, am senzaţia că îmi numără, ca în armată, AMR-ul! Lăsaţi, o să mă gândesc la un musli cu arome naturale de Tropice, unde aş fi vrut să fiu eu acum!

Dr. Mandy: În regulă, fiecare are metodele lui de relaxare. La comanda mea – când voi pocni din degete, veţi intra în regresiune temporală, iar eu voi înregistra tot ce o să răspundeţi la întrebările mele. Acum!!!

Dr. Menci: Trăiţi, dle Voiculescu! Ce mai faceţi, aveţi sănătatea intactă? Nădăjduiesc că aţi respectat întocmai regimul prescris de mine, acela cu multe fibre antibalonare!

Dr. Mandy: Aveţi dreptate, numele familiei mele originare din România era Voiculescu. Mărturisesc că am o problemă persistentă cu balonarea şi eructaţia. De unde aţi ştiut?! Se presupune că eu sunt psihoterapeutul aici!

Dr. Menci: Da, dle Voiculescu, lucrurile sunt aranjate cu toţi membrii Consiliului de Administraţie. Nu face niciunul greţuri, că îl tai de la porţie!

Dr. Mandy: Dle Menci, vă prefaceţi, sunteţi un pişicher demn de Seinfeld! Să respectăm termenii comandaţi şi plătiţi de dl Voiculescu!

Dr. Menci: Exact, dle Voiculescu, preţul rămâne cum am stabilit, cel corect! Cât pentru un apartament într-o zonă bună a Bucureştiului. Sunt convins că nimeni n-ar fi negociat mai bine ca mine o ofertă atât de avantajoasă. ICA asta e o panaramă comunistă şi să zică mersi Statul că ia ceva bani pe el!

Dr. Mandy: Încep să cred că nu aţi fost sincer şi aţi mâncat multă carne azi! Părinţii mei povesteau de nişte hamburgeri româneşti, mititei sau cam aşa ceva…mai există?

Dr. Menci: Domnu' Voiculescu, nu e mititel de loc! Dvs. ştiţi mai bine cât de greu se fac banii de un apartament astăzi! Ăştia nici bule destule n-au pentru ce-a construit Ceauşescu!

Dr. Mandy: Colega, treziţi-vă! La semnalul meu, deşteptarea! Îmi ia dl Voiculescu onorariul înapoi!

Dr. Menci: Unde sunt?? Am avut, pentru o clipă, impresia că l-am materializat pe dl Profesor, iar eu cu dânsul nu m-am întâlnit decât o dată în piaţă, când luam nişte mânătărci. Domnia sa cumpăra fasole şi varză; eu l-am sfătuit cum să le prepare ca să nu producă inflamaţii intestinale. A fost foarte încântat de consultaţia mea!

Dr. Mandy: Colega, dragă, sunteţi sigur de ciupercile consumate recent, nu cumva au fost halucinogene? Mai veniţi mâine o dată. Cu ce-am obţinut azi sunt dator la dl Voiculescu ca domnul acela cu buze cât hribul dracului, fi-mi-ar hipnoza regresivă a dracului!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare