HomeActualitateCum se vor umple puşcăriile româneşti de sadoveni

Cum se vor umple puşcăriile româneşti de sadoveni

Nu ştiu cine face parte din Comisia pentru eliberări condiţionate de la Jilava, dar cu siguranţă că acei oameni sunt nişte esteţi, nişte pasionaţi de frumos, de beletristică, de belearte şi de alte bele. Păi, numai gândiţi-vă cât de impresionaţi au fost mititeii când au auzit că în puşcărie la ei se află unul care scrie mai repede decât Coieliu şi care a făcut avere din cărţi – ce-i drept, din alea de credit, de se bagă în portmoneu, şi nu din alea de se bagă în bibliotecă. Autor a trei volume după gratii, Adrian Năstase este, cu siguranţă, un fenomen literar cum lumea n-a mai văzut de la Rimbaud încoace. Iar adevărul e că şi Adelu e tot un fel de Rimbaud – iar aici nu mă refer la înclinaţiile sexuale (ruşine celor care s-au gândit la aşa ceva, huo!), ci la precocitatea şi puterea lui de creaţie.

Criticii literari tac mâlc, pentru că, în mod sigur, sunt prea uluiţi ca să mai spună ceva. De unde a apărut şi acest talent vulcanic, această colosală forţă a naturii, care scrie la fel de repede pe cum minte Ponta şi sforăie Antonescu? Muică, ar zice rapsodul popular, suntem neam blagoslovit de ne-a mai dat pronia încă un Sadoveanu pe cap, că numai ăla mai scria fro cinci cărţi pe lună. Şi dacă 1904, dacă nu mă-nşel, a fost declarat „anul Sadoveanu”, frumos ar fi ca anul 2012 să fie proclamat „anul Năstase”!

Acum, când vestea apropiatei eliberări a marelui deţinut politic Năstase Adrian a dat deja ocol planetei, făcând primăvara să vină mai repede, frunza să dea deja mugur, iar ursuleţul carpatin să se trezească mai devreme din hibernare şi să se spele pe ochişori, nu am nicio îndoială că vom asista la o transformare profundă a întregii societăţi româneşti. Absolut toţi puşcăriaşii, fie ei condamnaţi pentru furt, tâlhărie, crimă, viol, corupţie, se vor apuca de scris. Nu ne va mai ajunge hârtia de la Letea pentru câte pagini nemuritoare vor scrie aceşti sadoveni încă nedescoperiţi!

Librăriile se vor umple de literatură de un realism social dur, văr primar cu cel magic, sud-american, iar titluri precum „Cum am babardit-o pe vară-mea de cinşpe ani”, „Căsăpesc, deci exist” sau „Tâlhăria e pasiunea mea!” vor ajunge în mod clar bestselleruri. Atunci, străinii nu vor mai putea să ne bată obrazul că suntem nişte putori asistate, care nu producem nimic, fiindcă uite, vom produce mii de volume de versuri, proză, teatru. N-ar fi exclus ca, din pepinierele de talente în care se vor transforma puşcăriile româneşti, să iasă, mâine-poimâine, un autor cu reale şanse să primească Nobelul pentru literatură. Şi, dacă nu i-l dau sclifosiţii ăia de la Stockholm, nu-i problemă, că-l ciordeşte singur, să avem şi noi un Nobel! Păi, ce, numai netalentaţii ăia de străinezi?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare