HomeActualitateDan Diaconescu: „Am deschis în Târgu-Jiu primul bordel al...

Dan Diaconescu: „Am deschis în Târgu-Jiu primul bordel al poporului”

Dan Diaconescu, viitorul președinte al poporului, e pus pe fapte mari, mai ales în Târgu-Jiu unde candidează pe 9 decembrie. Pentru că iubește poporul ca pe dinții din gură, a-nceput să investească în confortul viitorilor votanți.

Pentru început, a fost deschisă prima spălătorie a poporului, unde până pe 9 decembrie îți poți spăla mașina, covoarele și subsuorile, pe gratis. După alegeri mai vedem. Tot gratis, la Târgu-Jiu, Frizeria Poporului, unde vopsitul mov e gratuit, celelalte servicii fiind contra cost. Un breton la spate – 2 lei, bărbierit cerebral – 3 lei, tratament mătreață Kalinderu – 6 lei și freză stilul „domnu’ Dan” – 10 lei. După alegeri mai vedem.

Dar PP-DD-ul nu se poate opri aici, că oamenii din Târgu-Jiu nu vor să fie doar rampa de lansare a președintelui poporului. Domnu’ Dan trebuie să deschidă Șaormeria Poporului. Să bage-n ea mult mai mult decât de toate. Tot ce a avut în emisiuni în atâția ani să bage-n lipie. Ș-apoi, ce vrea tot românul pe burta plină? Iubire. D-aia Dan Diaconescu a pus deja prima cărămidă la ridicarea primului Bordel al Poporului. Prețurile, ca-n orice partid, sunt mici spre gratis. După alegeri mai vedem. Scurtu-i moca. Lungul e pe bani, și dacă ai destul te pune și pe listele PP-DD. În serviciul poporului e doamna Politica, femeia poporului. E politicoasă, minte frumos, se-mbracă de firmă și vorbește la comandă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare