HomeActualitateDe ce a fost Dan Voiculescu la Viena?

De ce a fost Dan Voiculescu la Viena?

De sărbători, Dan Voiculescu a ales să fie mai bun şi, pentru că nu putea să le mărească lefurile vuvuzeilor din dotare – căci ar fi riscat ca aceştia să se culce pe o ureche şi să nu mai fie combativi – i-a luat cu el la Viena, să le arate Praterul de aproape. Dar de ce-a vrut Mogulul să-i plimbe pe Badea şi pe Gâdea taman prin Austria? La cât e de patriot, te-ai fi aşteptat, mai curând, să-i ducă în România, la Amara, să-şi dea cu noroi pe limbă, sau la Băile Felix, să-şi mai înmoaie buzişoarele alea de două oca în nişte apă termală! Ei bine, în această privinţă chiar Mogulul ne-a lămurit: i-a luat cu el fiindcă a avut treabă la Viena. Mai precis, a fost acolo pentru un control medical amănunţit, după ce acum câţiva ani suferise o serie de intervenţii chirurgicale.

Bun, bun, vă veţi întreba, dar dacă a avut el treabă prin Viena, de ce a trebuit să-i ia şi pe-ăştia doi, să stea atârnache după fundul lui p-acolo? Adică nu putea să le dea nişte bani ca să se ducă doar ei doi până la Paris, să vadă cu ochişorii lor cum se face un „french kiss” ca la carte? Ei, stimaţi cititori, asta e ideea: chiar nu putea! Domnul Mogul are şi el o vârstă, nu mai e tânăr, să joace hochei şi să nu-i pese că-şi rupe oasele pe patinoar. Acum trebuie să fie atent şi la ce mănâncă, şi la cum mănâncă, fiindcă afecţiunile digestive sunt foarte frecvente la etatea lui.

De pildă, medicii recomandă o colonoscopie la fiecare cinci ani, după împlinirea vârsei de 60 de ani. Dacă, printre investigaţiile efectuate, s-a numărat şi o colonoscopie, asta explică pe deplin ce căutau Badea şi Gâdea acolo. Se ştie că aparatul pe care nenea doctorul ţi-l introduce în funduleţ poate detecta orice formaţiune suspectă cu o precizie de 99%. Dar 99% nu e 100%, iar domnul Mogul o fi vrut, cum e şi normal, că oricare om ar vrea, să fie sigur, să aibă certitudini. Şi de-aia i-a luat pe cei doi ciumpalaci, despre care ştim toţi ce limbi lungi, dar în acelaşi timp fine şi precise, au.

Papilele gustative ale lui Badea şi Ciutacu pot depista, în caz că nu ştiaţi, orice problemă la colonul coloneilor în mai puţin de un minut, fapt inexplicabil, care i-a uluit până şi pe celebrii savanţi britanici. Şi unde mai pui că, pentru asta, pacientul nici nu trebuie să mai treacă peste coşmarul unei anestezii. Dimpotrivă, totul e pe viu şi îi provoacă o plăcere deosebită.

În sprijinul acestei ipoteze vine şi fotografia postată ulterior de Gâdea, pe contul lui de Facebook, fotografie în care cei trei apar, zâmbitori, la o terasă în aer liber de lângă Prater. Domnul Mogul bea dintr-o cafea, să se regleze la intestine, în vreme ce vuvuzeii şi-au comandat sucuri acidulate – dovadă clară că voiau să atenueze usturimile provocate de intervenţia invazivă asupra limbuţelor lor sensibiloase.

Şi se pare că a mai existat un motiv pentru care Gâdea şi Badea au fost luaţi de Domnul Mogul la Viena. În frumosul oraş austriac se găseau, cum se întâmplă mereu, în ultimii ani, de sărbătorile de Crăciun, numeroşi români cu bani. Este deci firesc ca, văzându-l pe Domnul Mogul cu cele două maimuţici pe umăr, aceşti compatrioţi să dorească să se pozeze cu ei, nu? Adică te duci la mare şi să nu faci poze cu maimuţa, să ai amintire? N-ai cum să ratezi! Ei, şi fiindcă austriecii n-au mare, deci şansa să te întâlneşti cu vreo maimuţă, cu vreun pui de leu, cu vreun tigrişor siberian e practic nulă, vă daţi seama ce surprinşi au fost turiştii văzând că maimuţele au venit şi la munte!

Nici nu-i de mirare deci că românaşii noştri, neam de oportunişti, au profitat de prilej şi, din câte am înţeles chiar de la unii dintre aceştia, s-au înghesuit să se pozeze cu Mogulul şi cimpanzeii lui dragi. Acţiunea „Fă-ţi o poză cu Mircică, să câştigi maşină mică!” a avut, se pare, un succes atât de mare încât, la un calcul simplu, dacă-i mai scoate pe cei doi pe undeva prin străinătate şi de Paşte, Domnul Mogul are toate şansele să-şi recupereze banii investiţi în referendum.

Exclusiv Online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare