Într-o postare scrisă ieri pe pagina dumnealui de Facebook, poetul și romancierul Mircea Cărtărescu se întreba dacă nu cumva e momentul înființării unui nou partid politic, care să reprezinte vocea protestatarilor din stradă. Cineva l-a întrebat de ce nu-l înființează chiar el, dar scriitorul a răspuns, tranșant: ”Niciodată”. Altă întrebare, vorba lui Ciordache, nu-și mai avea rostul.

Pentru că atitudinea asta de „mi-ar plăcea să se schimbe ceva în România, dar nu mă puneți pe mine să încep schimbarea” reprezintă mentalitatea  unei întregi generații de români onești, inteligenți, pro-europeni, poate nu chiar așa de talentați ca domnul Cărtărescu, dar cu siguranță la fel de dornici ca și el ca lucrurile să se miște, în timp ce ei rămân imobili. Și mai reprezintă ceva: garanția că, atâta vreme cât milioane de români tineri, frumoși, liberi și deștepți vor gândi așa, ne vor conduce tot niște domni, ca să nu zic tovarăși, mai puțin tineri, mai puțin frumoși și muuuuult mai puțin deștepți, de teapa ălora care cred că plătești impulsuri dacă-ți aprinzi lanterna telefonului mobil.

Asta este marea meteahnă a românilor și, mai ales, a celor mai deștepți dintre ei: lipsa de implicare. Dacă ar fi măcar cu un pahar de vin în plus mai îndrăzneț, Cărtărescu ar putea fi un Havel al nostru. Pentru că Havel, atunci când a intrat în politică, n-avea habar cu ce se mănâncă asta, știa doar că, dacă nu intră el, o să-i mănânce iarăși comuniștii nefript un întreg popor. În schimb, Havel avea charismă, avea bun simț, avea onestitate și, mai ales, avea curaj. Ceea ce intelectualilor noștri pare că le lipsește.

Dintr-un misterios sentiment românesc al neființei politice, ei vor întotdeauna ca alții să aibă inițiativa. Ieri, bunăoară, Mircea Cărtărescu spunea că i-ar plăcea ca Dacian Cioloș să-și facă un partid, la care să adere toți cei care vor ca România să nu mai fie condusă de hoți și corupți. Domnule Cărtărescu, dar nu știți că Dacian e ardelean? Până să se încumete el să-și facă partid, trebuie să cujete și să tot cujete. Nouă ne trebuie cineva care să acționeze acum, când bandiții ne sunt cu șuriul la gât, nu să cujete. Dacă lideri de opinie, precum Cărtărescu, Chirilă și mulți alții, a căror voce strada o ascultă și o acceptă, s-ar aduna la o singură masă, într-o conducere colectivă, să înființeze acest partid de care spuneți că e nevoie, fiți sigur că s-ar urni ceva.

După Colectiv s-a propus înființarea Partidului Colectiv. Nu l-a înființat nimeni. Acum, se propune înființarea Partidului Rezist. Iarăși, nu se înghesuie nimeni să-l înființeze. Avem în Parlament o voce timidă, dar curată, cea a USR, și cam atât. În rest, PSD/PNL/PMP/ALDE/UDMR sunt aceeași mizerie și nimic nu ne poate face să sperăm că peste patru ani va fi altfel. Și asta pentru că, spre deosebire de alte țări, unde intelectualii, scriitorii, artiștii, și-au suflectat mânecile, au lăsat naibii pana, dalta sau chitara, și au luat cu asalt puterea, la noi oamenilor deștepți le e foarte greu să iasă din turnul lor de fildeș ori din bula lor de Facebook. În schimb, hoții, slugoii, curvetele și alte pramatii fără obraz, dar și fără frică, se agregă imediat, când e vorba să amușineze ciolanul guvernării, ca un haitâc de hiene care simte prada. Și, culmea, de fiecare dată se găsesc cel puțin trei milioane de guțulani care să voteze aceste pramatii cu ifose și sclipici, pentru că, în viclenia lor, pramatiile știu să lase firimituri din halca lor și prostimii. Iar în acest timp, oamenii inteligenți și curați din România nu merg la vot, zicând că n-au cu cine vota. Și n-au cu cine vota pentru că alți oameni inteligenți și curați, dar și faimoși, refuză să se implice și să preia ei inițiativa.

Acest lanț al slăbiciunilor se repetă de 27 de ani și n-avem, din păcate, nicio speranță că nu se va mai repeta și în viitor. Blestemul României curate, dar furate, al României conduse de jigodii înfipte și de sfertodocți cu tupeu va înceta doar atunci când oameni precum scriitorul nostru de Nobel vor pricepe că nu trebuie să fii neapărat și „cel Bătrân” ca să redai mândria acestei țări. E suficient să fii Cărtărescu, dar să-ți faci curaj ca să lupți cu liftele.