HomeActualitateDe ce NU e bine că Antena 3 poate...

De ce NU e bine că Antena 3 poate să fie băgată în dubă

Exagerez, evident. Desigur că, pe de-o parte, nu doar că e bine, e corect. Oamenii au participat activ la un șantaj marca Voiculescu&co și pentru aceasta trebuie să plătească totuși cumva. Tactica “săriiiiți, ăștia vor să ne salte” însă, pe care au început să o aplice chiar înainte să fie chemați să dea cu subsemnatul la DNA, le va aduce nu doar venituri mai mari din publicitate și mai mulți gologani în buzunare, ci și mai mulți fani. Că doar dacă tactica autovictimizării îi merge și lui Băse ori Gigi Becali, cum să nu-i meargă lui Gâdea?

Scenele de ieri, din față de la DNA, au fost oarecum suprarealiste. În primul rând, să-l vezi pe Ciuvică în afara unui studio de televiziune e de-a dreptul șocant. Pe bune, până ieri aveam impresia că evoluția l-a făcut capabil pe Mugur (da, Ciuvică are și un prenume) să supraviețuiască doar cu aerul condiționat de la Antena 3, nu și cu cel de afară, la care, bunăoară, se pare că nu reacționează foarte bine, și îi vine să tremure ca o piftie. Gâdea, în schimb, a devenit cu adevărat un profet. Dacă la ieșirea de la întâlnirea cu procurorii zici că era unul dintre cei care făceau parte din rezistența anti-comunistă din munții Făgăraș, aseară, în puținele secvențe pe cale le-am prins cu împricinatul, omul a devenit Iisus în grădina Ghetsimani, cu un aliotman de apostoli în studio.

Iar pozatul ăsta în victimă cu pumnul în gură și cu libertatea de exprimare în pericol sunt sigur că o să prindă, pentru că românul are memoria scurtă. Absolut toate vedetele Antenei 3 spuneau ieri, în cor, că asupra lor s-a abătut Apocalispa, că ei sunt ținta celui mai grav atac împotriva libertății presei de după ’89, ca și cum primii ani de după Revoluție ori guvernarea lui Adrian Năstase fac parte dintr-un film SF care povestește despre o Românie într-o lume paralelă. Și, de fapt, ca și cum ei ar face presă.

Până la urmă faptele sunt clare: Ciuvică nu a fost citat în calitate de acuzat, ci de martor, după ce, “întâmplător”, a publicat o investigație () despre cei de la RCS&RDS obținută tot “întâmplător” (probabil) de la fostul șef ANAF. Bine, putea să vină și de la Bin Laden, a declarat Mugur, că tot nu conta; de unde se vede calitatea jurnalistică a stimabilului. Gâdea, pe de altă parte, nu a fost chemat în calitate de jurnalist, ci de director al persoanei juridice Antena 3, după ce pe postul său a tot rulat un promo cu niște dezvăluiri colosale care n-au mai avut locpe sticlă, ci doar pe blogul lui Ciuvică, exceptând unele știri menite să-i facă de cacao pe cei de la RCS&RDS ca să pună presiune pe ei.

Deci mai ușor cu libertatea de exprimare pe scări.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare